O viaţă refăcută din temelii
Viaţa îi duce pe mulţi dintre noi în situaţii fără ieşire, dar când ajung la limită, puţini reuşesc să răzbească şi s-o ia de la capăt. Află în continuare povestea Andreei, o mamă care a sacrificat totul pentru fetiţa ei.
Povestea a început cu o scrisoare sosită pe adresa redacţiei noastre de la o cititoare din Bran,Andreea Stoica. Am vrut s-o cunoşti şi tu,mai ales că Andreea dă oricui o adevărată lecţie de iubire pentru fetiţa ei bolnavă,Bianca,dar şi de curaj,acel curaj care te face să găseşti puterea de a o lua de la capăt.
«Îi iubeam sufletul dinainte de a se naşte!»
O succesiune de evenimente nefericite au făcut-o pe Andreea să treacă de la imensa bucurie de a avea o fetiţă la disperarea că va fi un copil dependent de cei din jur. Avea 24 de ani când a născut-o.
„Îi iubeam sufletul dinainte să vină pe lume”,mărturiseşte ea. Deşi intuiţia îi spusese să facă cezariană,medicul ei n-a fost de acord . La naştere,copilul a avut cordonul ombilical în jurul gâtului şi s-a sufocat.
Lipsa oxigenului a produs o leziune pe creier,afectându-i mai târziu vorbirea,mersul.„În jurul vârstei de un an,nu mai avea echilibru nici să stea în funduleţ,iar dacă o lăsai culcată toată ziua,nu se mai ridica. N-o stimula nimic din exterior. Era o mică legumă”,povesteşte Andreea.
Andreea,alături de fetiţa ei,Bianca
«Timp de trei ani, am trăit fără speranţă»
Cu mari greutăţi,Andreea a reuşit să afle ce are fetiţa.„Ce s-a întâmplat de fapt:leziunea de pe creier îi ştersese abilitatea de a comanda muşchilor să se contracte,iar Bianca trebuia să înveţe prin gimnastică să facă mişcări care nouă ni se par simple”,explică mama ei.
De la vârsta de 1 an,micuţa a început recuperarea fizică.„Pentru a-i relaxa muşchii încordaţi,i-a fost făcută o operaţie la coapse şi a stat aproape două luni cu ambele picioruşe în ghips,de la şold până la călcâie”,spune mama ei.
«Boala fetiţei mi-a destrămat căsnicia»
Problemele grave de sănătate ale Biancăi au pus la grea încercare căsnicia Andreei. „Probabil că experienţa care ne-a fost dată ne-a îndepărtat. Când Bianca avea 2 ani,am divorţat şi m-am mutat cu chirie. De atunci,m-am zbătut singură să am un serviciu care să-mi permită să plătesc chiria,o îngrijitoare şi gimnastica pentru Bianca”,spune ea.
Preţul siguranţei financiare a fost foarte mare. Programul de lucru pe care-l avea la banca unde se angajase nu-i permitea să se ocupe de fetiţă. Mai mult,între timp a urmat şi cursurile unei facultăţi de management financiar contabil.
Andreea,mama care a învins diagnosticul nemilos al copilului ei
«Mi-am luat Viaţa de la capăt,în alt oraş»
Când şi-a dat sema că-şi neglijează fata,a luat o decizie care i-a uimit pe cunoscuţii ei:s-a mutat din Bucureşti,unde locuia,la Bran şi s-a angajat la o pensiune.
„Am vrut să-mi schimb viaţa radical. Am renunţat la slujba de la bancă şi m-am mutat la Bran într-o pensiune. Am făcut mâncare şi curăţenie,ca să am mai mult timp pentru Bianca. N-ar fi avut nicio şansă dacă rămâneam în Bucureşti”,zice Andreea.
«Am dus-o în braţe până la şapte ani»
La 4 ani,Bianca nu mergea,dar mama ei nu se împăca deloc cu asta.„Credeam că dacă o s-o pun într-un cărucior,n-o s-o mai ridic niciodată. Am preferat s-o car în braţe până la 7 ani”,spune Andreea.
Încăpăţânarea de-a o pune pe picioare a cântărit mult în recuperarea ei. Andreea îşi aminteşte:„Am făcut exerciţii fizice fără niciun doctor. I-am întărit musculatura,apoi am obişnuit-o să facă genuflexiuni ţinându-se de ceva”. În opt luni,fetiţa mergea cu un cadru.
După opt luni de recuperare cu mama ei,fetiţa mergea cu cadrul
Un vis aproape împlinit
Pentru că se mişca mai bine,Andreea a înscris-o la şcoală,în Braşov. Acum,Bianca a terminat clasa întâi.„ Are un lipici fantastic la oameni! În plus,progresează încet şi cu răbdare”,spune Andreea,bucurându-se că fetiţa ei începe să se descurce singură.
Modelul dat de mama ei,care a avut curajul să-şi ia viaţa de la început,dar şi încrederea că viitorul ţi-l faci prin propriile forţe au făcut-o pe Bianca dintr-un copil fără speranţă,un om luptător şi tenace.
