Povestea surorilor gemene care au devenit băieţi: „Am păstrat secretul şi una faţă de alta”

1 83817 original jpg jpeg

Sunt fraţi gemeni, au 23 de ani, lucrează în Apărare şi amândoi au relaţii fericite. Aspectul lor fizic nu trădează nicio secundă adevărul: faptul că s-au născut fete. 

La naştere, în 1995, Jack şi Jace Grafe erau două fetiţe superbe. Au ştiut însă de la început că e ceva în neregulă cu ele. Au avut o copilărie fericită, dar dificilă, după cum mărturisesc chiar ele.  

Pe parcursul copilăriei, fetele obişnuiau să poarte haine de băieţi şi obişnuiau să interpreteze roluri de „frate” sau „tată” atunci când se jucau acasă. În plus, acestea au mărturisit că s-au îndrăgostit de colege de clasă. 

image

Gemenele Grafe au urmat cursurile unei şcoli religioase stricte, de unde ar fi riscat să fie exmatriculate dacă şi-ar fi împărtăşit sentimentele, mai ales că provin dintr-o familie tradiţională, cu un tată pastpr. Prin urmare, gemenele nu au recunoscut adevărul. „Am păstrat secretul şi una faţă de alta”.

Abia după ce au absolvt liceul, fetele au mărturisit totul. „Ne-a fost greu să ne mărturisim secretul reciproc, în copilărie, dar când Jace mi-a spus că şi el se află în aceeaşi situaţie m-am simţit uşurat şi am simţit că nu mai sunt singur. Mi-a fost teamă, am fost îngrozit de acel moment”, a spus Jack.

În prezent, gemenii Jack şi Jace sunt bărbaţi „cu acte în regulă”, lucrează în apărare şi au relaţii cu femei. Jace trăieşte în Athens, Georgia, şi are o relaţie cu o studentă în vârstă de 19 ani, iar Jace locuieşte aproape, în Monroe, Georgia, şi este logodit, tot cu o femeie. 

image

Cei doi au început să facă tratamente cu testosteron, iar recent au suferit o intervenţie chirurgicală prin care le-au fost îndepărtaţi sânii. Nu doar că se identifică drept bărbaţi, ci şi statul ăi recunoaşte aşa din punct de vedere legaal.  

„Identitatea lor se află înăuntrul lor. Aceşti fraţi nu încearcă să îşi schimbe identitatea, ci îşi doresc ca toată lumea să vadă cine sunt ei cu adevărat”, a declarat medicul care se ocupă de cazul lor.  

Sursă: mirror.co.uk 



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg