Preparate din plante care „curăţă“ pielea

1 59196 original jpg jpeg

Te-ai trezit cu nişte pete maronii pe piele şi ştii că probabil sunt rezultatul expunerii la soare. Din fericire, există remedii 100% naturale care le vin de hac acestor imperfecţiuni!

De ce apar petele maronii?

Atunci când există dereglări în procesul de producere a melaninei (substanţa care oferă culoare pielii),apar petele pigmentare. De asemenea,„în timpul sarcinii hiperpigmentaţia feţei  este agravată de expunerea la soare. Vinovate ar mai fi şi contraceptivele orale,tulburările endocrine (tiroidiene,ovariene) şi hepatice,unele produse cosmetice sau medicamente care au efecte toxice ori alergice atunci când ne expunem la soare“,afirmă medicul dermatolog Oana Clătici. 

Infuzia de muşeţel,un bun adjuvant

Folosit de-a lungul secolelor pentru proprietăţile sale curative,muşeţelul este indicat în afecţiunile pielii. Pe lângă faptul că este un bun adjuvant în caz de psoriazis (se manifestă prin descuamarea pielii,mâncărimi şi roşeaţă) sau eczeme,infuzia de muşeţel are un efect benefic şi pentru petele maronii. Compresele înmuiate în ceai se pun pe faţă în fiecare zi. De asemenea,planta poate fi folosită şi sub formă de tinctură (o linguriţă diluată în jumătate de pahar cu apă),remediu care se aplică pe zonele afectate,dimineaţa şi seara. 

Sucul de aloe vera ajută la refacerea ţesuturilor

Această plantă poate ameliora aproape orice afecţiune a pielii,luptă împotriva îmbătrânirii premature şi alină inflamaţiile puternice date de arsuri solare. Supranumită „medicamentul natural“,aloe vera conţine peste 200 de compuşi cu efecte benefice asupra întregului organism. Remediile pe bază de aloe vera stimulează producţia de colagen,ajutând astfel la luminozitatea tenului şi la refacerea ţesuturilor. Poţi folosi sucul proaspăt stors,care se aplică pe faţa curată. Se lasă să acţioneze 15-20 de minute,iar la final se îndepărtează cu apă călduţă. Un alt remediu eficient este tinctura de aloe (jumătate sau o linguriţă) diluată în 50 ml de apă,dată pe zonele afectate cu ajutorul compreselor ce se menţin pe piele cel puţin o oră.

Unguentul pe bază de drăgaică înseninează tenul

Datorită substanţelor pe care le conţine,drăgaica nu doar că deschide la culoare faţa,dar este benefică şi pentru alte afecţiuni,precum infecţii urinare,obezitate,boli digestive şi ale sistemului nervos. Pentru tratarea petelor pigmentare se pot folosi atât infuzia de drăgaică (o linguriţă cu plantă la 250 ml de apă clocotită),cât şi unguentul,care se aplică pe zonele afectate,în fiecare zi. Alifia se obţine din 100 gde unt şi trei-patru linguri cu suc proaspăt de drăgaică. Ingredientele se amestecă bine până când se formează o pastă omogenă,după care se toarnă într-un recipient de ceramică sau de lemn şi se depozitează în frigider.

Alte leacuri cu efect

Infuzia de violete în lapte este şi ea benefică pentru piele. Pentru preparare,ai nevoie de un pumn de violete proaspete,peste care se adaugă o cană cu lapte.

Laptele de păpădie se extrage din rădăcina plantei,prin secţionarea acesteia,şi se aplică pe zonele cu pete pigmentare,după curăţare.

Dr. Oana Clătici Medic primar dermatolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi la Centrul Medical Academica:În general,femeile cu pielea închisă acuză apariţia petelor maronii pe faţă sau pe decolteu. Expunerea la soare poate determina sau agrava pigmentarea,de aceea este important să vă feriţi cât de mult puteţi de razele UV şi să folosiţi creme cu factor de protecţie 50+. De asemenea,puteţi apela la metode naturiste atunci când aveţi mici imperfecţiuni ale pielii.

Un remediu sigur este combinaţia de miere de albine cu lapte. Acidul lactic din compoziţia laptelui curăţă pielea,în timp ce mierea are proprietăţi curative. Şi sucurile de legume (castraveţi,roşii,cartofi) şi de lămâie sunt benefice,la fel ca şi frunzele de mentă din care se prepară o pastă,în combinaţie cu puţin lapte rece. Trebuie să ştiţi că produsele din plante aplicate local pot determina,la persoane cu piele sensibilă,reacţii alergice,dermatite de contact,cu apariţia roşeţii şi a mâncărimii! În cazul în care petele pigmentare sunt accentuate,este indicat să fie realizat un consult medical pentru identificarea cauzei declanşatoare a hiperpigmentaţiei,tratamentul fiind stabilit ulterior. 



Recente

fantastic animal constellation jpg
GettyImages 454169582 jpg
Jolie Foster  foto   Profimedia jpg
Demi Moore și Ashton Kutcher  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  2 2026 jpeg
Timothee Chalamet, Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
Julio Iglesias  foto   Profimedia jpg
Gisele Bundchen  sursa foto   Profimedia jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
Familia Beckham  foto   Profimedia jpg
Fran Drescher  foto   Profimedia jpg
Marlon Brando, Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
Globurile de Aur  foto   Profimedia jpg
Rose McGowan  foto   Profimedia jpg
George Clooney, Amal Clooney  foto   Profimedia jpg
Hilary Duff  foto   Profimedia jpg
Ben Affleck, Jennifer Garner  foto   profimedia 0222476293 jpg
profimedia 1049578532 jpg
Hannah Graham și Stephen Graham  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg