Primele declaraţii ale Adelei Popescu după ce a născut: "Gataaaaa! Uraaa!"

1 84440 original jpg jpeg

Adela Popescu şi Radu Vâlcan au devenit părinţi pentru a doua oară. Imediat după ce a născut, prezentatoarea a postat o fotografie pe Instagram pentru a-şi anunţa fanii că se simte bine şi că este foarte fericită. 

Adela Popescu a adus pe lume un băieţel sănătos, cu o greutate de 3,430 kg şi o înălţime de 51 cm. Adela şi Radu Vâlcan, soţul ei, nu s-au hotărât ce nume va purta cel de-al doilea copil al familiei.

"Gataaaaa! Uraaa! Iată chipul meu obosit, imediat după ce am ieşit din sală, după cinci ore grele de travaliu. O fotografie mai bună nu am, dar sper să simţiţi şi voi fericirea pe care o simt eu pentru că Flăţiolu e bine, sănătos, voios şi mâncăcios. Vă pupăm toţi patru!", a scris Adela Popescu, pe Instagram.

Într-o intervenţie telefonică, vedeta a declarat că este extraordinar de fericită, deşi naşterea nu a fost uşoară. 

"Sunt extraordinar de fericită, ştiam că o să fie greu, dar a fost şi mai greu. A fost mai scurt travaliul, la jumătate, dar a fost mult, mult mai greu. Poate pentru că şi ăsta a fost mai grăsun, m-am ospătat bine. Sunt o mamă de 10, dar acum e bine, mănâncă. Imediat când am ieşit din sala de naşteri erau pe holuri prieteni şi o parte din familie, eram fericită, îmi venea să ţopăi, nu-mi venea să cred că sunt vie. Doamnele de aici au zis că e frumuşel ca tatăl, am primit şi câteva remarci că totuşi ar semăna şi cu mama, mie mi se pare că seamănă cu bunica lui Radu, cred că va avea ochii albaştri", a spus Adela Popescu.

image


Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg