Soacra mea bagă râcă între noi

1 81384 original jpg jpeg

Când m-am căsătorit îmi imaginam că pentru a avea o familie fericită existenţa iubirii este suficientă în această ecuaţie, dar se pare că m-am înşelat -  căci anumiţi factori pot strica armonia.

Un început promiţător

Relaţia noastră a început acum 3 ani şi a fost perfectă la început. Deşi poate unii ar zice că ar fi trebuit să mai copilăresc – eu aveam 17 ani, Victor 29, alături de el am cunoscut ce înseamnă iubirea. Am fost întâi prieteni buni şi am devenit, cu timpul, din ce în ce mai apropiaţi. Moartea mamei mele m-a făcut să îl descopăr cu adevărat şi să simt că pot găsi un adevărat sprijin în el. Nici n-am mai stat pe gânduri şi-am acceptat ca el să-mi fie soţ, când el mi-a cerut mâna.

Numai lapte şi miere

Avea mama o vorbă, Dumnezeu s-o ierte, care spunea că e bine să cercetezi îndeaproape oamenii care par exagerat de blânzi şi de buni, căci în spatele acestor aparenţe se poate ascunde cu totul altceva. Chiar dacă mai sunt şi excepţii, a avut dreptate în ceea ce mă priveşte. Când m-a cunoscut, viitoarea mamă-soacră era numai lape şi miere cu mine şi nu ştia cum să mă mulţumească mai bine. Din acest motiv, Victor era încântat peste măsură, iar pe mine mă bucura că ea m-a acceptat atât de uşor.

Lupul deghizat în oaie

După ce ne-am căsătorit, eu şi soţul meu am stat o perioadă în chirie, dar la şapte luni după ce-am rămas însărcinată am decis că e momentul să ne construim o casă împreună şi până avea să fie gata, să stăm cu mama lui Victor. Ea era oricum  divorţată şi se bucura că n-o să mai locuiască singură o perioadă. Mi-a promis că o să-mi fie ca o mamă şi că o să aibă grijă de mine. Din nefericire, se pare că am avut un fler bun şi nu m-am înşelat în privinţa ei, cele spuse de ea demonstrându-se a fi doar simple vorbe. Stând zi de zi cu ea, am început să o cunosc mai bine. Nimic din ce făceam nu o mulţumea  şi mă cicălea încontinuu. Ba mai mult, într-o zi s-a scăpat, zicându-mi că nu sunt nora pe care şi-a dorit-o pentru fiul ei şi că el merita mai mult de-atât.

Mărul discordiei

Deşi mă deranja situaţia şi nu-mi făcea deloc bine - căci tot ce mi-aş fi dorit la momentul respectiv era să am linişte - , am luat decizia de a mai lăsa de la mine, de dragul soţului meu şi-al pruncului nostru care mai avea un pic ca să vină pe lume. Dar soacra mea nu rata nicio ocazie de a distruge armonia: băga motiv de zâzanie şi, când lucrurile se încingeau, turna gaz pe foc. Fie că mă critica, fie că îl influenţa pe el influenţa în mod negativ, o vedeam cum jublilează când eu şi Victor sfârşeam prin a ne certa. La un moment dat, începuse să spună că uneori căsniciile se mai şi destramă dacă oamenii nu sunt potriviţi unul pentru celălalt.

Viaţa de cuplu se trăieşte doar în doi

Am încercat să-i ignor toate răutăţile şi când casa noastră a fost gata, ne-am mutat. Oricât de greu ar fi, orice cuplu trebuie să aibă cuibuşorul lui. În lipsa intimităţii, chiar şi cele mai frumoase relaţii pot eşua. Dacă eu şi soţul meu n-am fi plecat la timp din casa mamei sale, poate că astăzi nu mai eram împreună. E-adevărat, nici n-am avut parte de o soacră prea bună, ci mai mult de-o poamă acră. Însă am s-o respect în calitate de mamă a soţului meu, sperând că îşi va schimba comportamentul la un moment dat.

Monica C., Arad



Recente

56 59 shutterstock 173318282 jpg
phra nakorn kiri firework festival night phetchaburi thailand jpg
ClickPentruFemei jpg
profimedia 1061985552 jpg
profimedia 1041645418 jpg
Foto filmări Tati Full Time 5 jpg
Crăciun  foto   shutterstock 1850163658 jpg
Michael Buble  foto   GettyImages jpg
604389736 1442166490606289 264406217626154313 n jpg
Enrique Iglesias și Anna Kournikova  foto   Profimedia jpg
Kate Winslet  foto   Profimedia jpg
actori  foto   Profimedia jpg
Chris Rea  foto   Profimedia jpg
Joseph Quinn și Lupita Nyong  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Instagram jpg
profimedia 0781580028 jpg
9154533 jpg
RAP007771 JPG
featured image (1) jpg
8409091 jpg