Trucurile vedetelor trecute de 40 pentru a fi în formă şi sănătoase. Ce secrete au celebrităţile de la noi şi din lume?
Obţinerea şi păstrarea unor forme frumoase şi a sănătăţii poate fi o provocare odată ce ai atins 40 de ani, deoarece metabolismul tău încetineşte, ceea ce face mult mai greu să scapi de grăsimea acumulată îndeosebi în jurul taliei. Nu este imposibil! Unele vedete de la noi şi din străinătate îţi dezvăluie secretele lor.
Ridurile, căderea părului, problemele de sănătate, îngrăşarea – toate încep să apară după 40 de ani, iar femeile sunt cele mai afectate de schimbările ivite după această vârstă. Vedetele pot avea ajutorul artiştilor de machiaj şi a stilistilor pentru a le pregăti pentru evenimentele de pe covorul roşu, dar multe dintre ele, trecute de 40 de ani, folosesc trucuri simple pentru a se păstra frumoase, sănătoase şi pline de energie. Pentru a te bucura de ce vezi în oglindă, urmează-le exemplul şi află de la ele cele mai bune sfaturi şi trucuri.
Jennifer Lopez nu bea, nu fumează şi nu consumă cofeină
Pe lângă faptul că foloseşte multă loţiune cu protecţie solară, Jennifer Lopez îşi păstrează tenul strălucitor evitând ţigările, cofeina şi băuturile alcoolice. „Nu beau, nu fumez şi nu am cofeină. Asta chiar îţi distruge pielea pe măsură ce îmbătrâneşti”, a spus ea pentru publicaţia „Us Weekly”.
Cher face sport de 5 ori pe săptămână
Cântăreaţa arată fenomenal la 75 de ani. Pe lângă fitness, ea face surfing, merge mult pe jos şi adoră jocul Wii Tennis. „Fac mişcare de vreo cinci ori pe săptămână pentru că este ceva ce am făcut întotdeauna şi mă bucur că am reuşit”, a spus ea pentru publicaţia „Hello!”.
Jennifer Aniston mănâncă alimente considerate nesănătoase dar în varianta dietetică
Pe lângă faptul că face sport, practică yoga şi încearcă să aibă o dietă echilibrată, Jennifer face un efort să se bucure de felurile sale de mâncare preferate în moduri mai sănătoase. De exemplu, face o versiune de lasagna de casă în care înlocuieşte pastele cu legume. Soţul ei este, de asemenea, cunoscut pentru carbonara de casă, care are slănină de curcan cu calorii mai puţine spre deosebire de slănina de porc.
Cindy Crawford îşi începe ziua cu ceai verde şi shake de proteine
În timp ce Cindy are grijă să păstreze distanţă între mesele principale ale zilei, are mare grijă la micul dejun. „Este foarte important să începi ziua bine. Este foarte uşor să controlezi ceea ce mănânci la micul dejun, în cea mai mare parte, dacă eşti acasă. Dacă începi cu o bază bună, te pregăteşti bine. Eu încep cu un shake de proteine. Asta îmi dă multă energie", a spus ea pentru „ELLE”. Nu-i de mirare că se menţine în formă la cei 55 de ani ai săi.
Maria Dragomiroiu ştie secretele unui păr sănătos
Nu ajunge să ai un păr frumos din naştere, ci trebuie să-l îngrijeşti cu atenţie. Maria Dragomiroiu îl spăla în tinereţe cu săpun de casă. „Acum îmi este mai uşor să-l degresez cu şampon”, spune ea. „După aceea, pun neapărat puţin balsam, ca să evit ruperea lui. Tot pentru asta, îl ţin strâns în coc. Doar la spectacole îl las desfăcut pe spate. În rest, în fiecare zi iau câte o tabletă de vitamine pentru păr.” Când începuse să-i cadă părul mai mult, acum 35 de ani, a folosit gălbenuşuri de ou. „Băteam trei-patru gălbenuşuri pe care le aplicam la rădăcina părului. Le lăsam să acţioneze cinci minute, apoi spălam părul cu grijă.”, a explicat artista.
Gabriela Cristea nu sare peste micul dejun
Cunoscuta prezentatoare TV, Gabriela Cristea, ajunsă la 46 de ani, s-a luptat cu kilogramele în plus mai ales după cele două naşteri. A reuşit să slăbească 25 de kilograme după ce a cerut ajutorul unui nutriţionist. Nici înainte de a-şi schimba radical stilul de viaţă nu renunţa la micul dejun. „La mine, masa de dimineaţă este foarte consistentă: lactate combinate cu seminţe de in şi fulgi de secară, fructe, ouă de prepeliţă, legume crude. Bineînţeles, nu le mănânc pe toate la aceeaşi masă. Le combin, astfel încât să fie un mic dejun cât mai variat de-a lungul săptămânii”, a declarat ea. Mai mult, pentru detoxifiere şi o mai bună digestie, înainte de a mânca, Gabi bea un pahar de apă cu o lămâie stoarsă. De altfel, vitamina C din lămâie îi dă vigoare pentru întreaga zi.
Alessandra Stoicescu alege remediile naturiste
Când ne îmbolnăvim, recurgem adesea la medicamente, dar nu ţi Alessandra Stoicescu, prezentatoarea Observatorului 19 de la Antena 1. „Provin dintr-o familie de medici, iar părinţii şi fratele meu sunt cei la care recurg atunci când mă îmbolnăvesc. Tatăl meu mi-a recomandat întotdeauna mai întâi leacurile din natură şi abia mai apoi medicamentele. De aceea, contra durerilor în gât, folosesc albastru de metil, numai înainte de culcare, iar contra tusei este foarte bună ridichea neagră. Faci o scobitură de mărimea unei jumătăţi de ou, pui puţin zahăr şi o laşi câteva ore, după care bei zeama formată. Este un remediu dulce şi foarte eficient”, ne-a explicat ea.
Florin Piersic Jr. bea apă cu zeamă de lămâie în fiecare seară
Destul de rezervat în ceea ce priveşte viaţa personală, Florin Piersic Jr. a dezvăluit unul dintre trucurile care îl ţin departe de îmbolnăviri. „Seara, înainte de culcare, iau o lămâie, o tai pe jumătate şi o storc bine. Zeama o beau întotdeauna simplă, fără niciun pic de zahăr sau miere. Nu e ceva recomandabil pentru cei cu stomacul slab. Altfel, e excelent, mai ales când nu poţi ocoli aglomeraţiile. Fac asta în fiecare seară, fie că sunt răcit, fie că nu. Ar fi bine ca treaba asta să devină un reflex pentru toţi cei care pot să o aplice”, recomandă actorul.
Ştiai că...
...Irina Loghin se menţinea în formă făcând jogging şi alearga uneori şi 14 kilometri?