Grupa sangvină îţi influenţează dragostea

1 82362 original jpg jpeg

Compatibilitatea dintre parteneri poate fi influenţată de o mulţime de lucruri, chiar şi de grupa sangvină pe care aceştia o au. Dacă nu te-ai gândit niciodată la acest aspect, ai putea să iei în calcul faptul că şansele tale în dragoste nu ţin numai de horoscop, ci şi de „chimia“ sângelui.

Bărbatul 0 – Femeia 0, rezistenţă pe termen lung

Poate fi o relaţie reuşită, deoarece partenerii îşi acceptă reciproc defectele şi tind să vadă numai aspectele pozitive ale cuplului. Ei vor rezista împreună, de-a lungul timpului, fără să facă prea multe eforturi, iar dragostea şi armonia îi vor lega din ce în ce mai mult.

Bărbatul 0 – Femeia A, şanse egale

Ambii parteneri au personalităţi puternice, lucru care le va aduce atât satisfacţii, cât şi încercări. Poate fi o căsnicie stabilă, de lungă durată, însă există riscul ca bărbatul să devină foarte gelos şi dominator. Depinde de partenera lui dacă va accepta să facă un compromis sau va considera că libertatea e mai de preţ.

Bărbatul 0 – Femeia B, firi tăioase

Compatibilitatea dintre cei doi este destul de mică, deoarece femeia nu se poate adapta la cerinţele bărbatului şi nici la ritmul de viaţă al acestuia. De cele mai multe ori, partenera e mai dificilă, greu de înţeles şi are tendinţa să-i facă viaţa greu de suportat. Pentru ca relaţia să funcţioneze, este necesar ca unul dintre ei să cedeze.

Bărbatul 0 – Femeia AB, pasiunea este secretul

Cei doi ar putea avea o relaţie bună şi o căsnicie solidă, dacă se vor iubi cu sinceritate şi nu vor exista secrete. Femeia ştie cum să trezească interesul bărbatului şi se ocupă în permanenţă de a menţine aprinsă flacăra pasiunii. La rândul lui, bărbatul o va cuceri cu inteligenţa şi dedicarea lui.

Bărbatul A – Femeia 0, dragoste la superlativ

Deşi la început cei doi nu se văd împreună, prietenia lor se poate transforma într-o poveste de dragoste desprinsă din filme. În timp, partenerii reuşesc să treacă peste toate neînţelegerile şi să realizeze că au foarte multe lucruri în comun. Printre punctele lor forte se numără comunicarea eficientă şi ataşamentul necondiţionat.

Bărbatul A – Femeia A, un cuplu ideal

Este o situaţie fericită, căci ambii parteneri au idealuri comune şi îşi doresc să construiască un viitor împreună. Pot fi un model pentru alte cupluri, iar între ei există respect şi devotament. Există momente în care se pot contrazice, însă ştiu cum să depăşească problemele şi nu ţin la supărare.

Bărbatul A – Femeia B, totul sau nimic

Deşi sunt fire opuse, relaţia lor poate fi de lungă durată, dacă între ei vor exista sentimente puternice. Bărbatul A este calm şi responsabil, în timp ce femeia B are toane şi poate fi indispusă cu uşurinţă. Cei doi trebuie să găsească un echilibru sau, dacă nu există alternative, pot rămâne doar amici.

Bărbatul A – Femeia AB, prizonierii obişnuinţei

El caută stabilitatea în cuplu, dar ea încearcă mereu să schimbe ceva în viaţa lor. Rutina îi poate separa, dacă nu găsesc pasiuni comune. Totul ţine de comunicare şi de modul în care se privesc reciproc.

Bărbatul B – Femeia 0, orgoliul îi va despărţi

Sunt personalităţi total opuse, iar acest lucru le poate afecta relaţia. Nu vor să renunţe la ideile lor fixe şi îşi vor da seama că nu pot trăi sub acelaşi acoperiş. Nici măcar amici nu ar putea rămâne, mai ales dacă totul se termină cu o ceartă.

Bărbatul B – Femeia A, un parteneriat benefic

Cei doi se deosebesc foarte mult, însă o relaţie bazată pe iubire şi respect îi va face fericiţi. Au interese comune, mai ales din punct de vedere financiar, şi îşi doresc să se remarce în profesia aleasă.

Bărbatul B – Femeia B nu pot trece peste greşeli

Sunt prea rigizi şi raţionali pentru a putea fi împreună, deşi la prima vedere par a fi un cuplu ideal. În relaţia lor, există detalii pe care fiecare le analizează constant şi greşeli peste care nu pot trece cu vederea. Pasiunea se aprinde şi se stinge la fel de repede.

Bărbatul B – Femeia AB se completează reciproc

Bărbatul poate fi morocănos şi gelos uneori, însă femeia va şti cum să îi înfrâneze pornirile. Sunt oameni inteligenţi, care îşi vor da silinţa să treacă peste obstacole şi să rămână împreună. În relaţia lor, contează foarte mult atracţia fizică şi pofta de adrenalină.

Bărbatul AB – Femeia 0, mult prea sensibili

Principala problemă în relaţia celor doi are legătură cu intimitatea, întrucât aceştia nu reuşesc să se descopere reciproc şi să găsească o conexiune care să dureze. Sunt rare cazurile în care ei pot rămâne împreună toată viaţa, mai ales din cauza faptului că sunt firi care îşi exprimă sentimentele în mod diferit.

Bărbatul AB – Femeia A, diferenţele îi separă

Cei doi nu se vor înţelege prea bine şi îşi vor da seama de acest lucru încă de la începutul relaţiei. Partenera este mult prea pretenţioasă şi perfecţionistă, în timp ce bărbatul se distanţează, în timp, şi preferă să îşi găsească un refugiu.

Bărbatul AB – Femeia B, iubirea îi ţine împreună

El se va adapta uşor la felul ei de a fi şi va fi cucerit de entuziasmul şi blândeţea ei. La rândul ei, partenera se va îndrăgosti de caracterul lui şi îl va considera un model. Vor învăţa să devină un cuplu armonios, pentru care iubirea va fi mereu pe primul loc.

Bărbatul AB – Femeia AB, din ce în ce mai apropiaţi

Sunt foarte asemănători, iar relaţia se poate consolida cu o căsnicie frumoasă. Pe măsură ce se vor cunoaşte, îşi vor da seama că sunt norocoşi pentru că s-au întâlnit şi vor încerca să îşi condimenteze viaţa, mai ales în intimitate.



Recente

Rebel Wilson jpg
JLo, inselata de Diddy  jpg
Robin Williams  foto   Shutterstock jpg
caravana2023 2 JPG
Kristen Stewart  foto   Instagram jpg
Rihanna jpg
marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Vrăjitorul din Oz jpg