Leonardo da Vinci a fost un copil ilegitim. Ca bastard, nu avea voie să facă facultate şi nici să devină notar, ca tatăl lui

Unul dintre cei mai mari artişti ai lumii şi-a imortalizat primele amintiri din copilărie în caietele sale de notiţe. În încercarea de a explica obsesia pe care o avea pentru aparatele de zbor, da Vinci a scris despre momentul în care un zmeu a aterizat, la un moment dat, pe el, lucru care pe cât de mult l-a speriat pe atât l-a intrigat şi i-a stârnit interesul pentru zbor.

Unul dintre cei mai mari artişti ai lumii şi-a imortalizat primele amintiri din copilărie în caietele sale de notiţe. În încercarea de-a explica obsesia pe care o avea pentru aparatele de zbor, da Vinci a scris despre momentul în care un zmeu a aterizat, la un moment dat, pe el, lucru care pe cât de mult l-a speriat pe atât l-a intrigat şi i-a stârnit interesul pentru zbor.

Ceea ce nu ştim cu certitudine e persoana care avea grijă de copilul Leonardo atunci când zmeul a aterizat pe el. Era cumva mama lui sau tatăl? Da Vinci a fost un copil ilegitim, născut pe 15 aprilie 1452, în oraşul Vinci. Tatăl lui, Ser Piero, un notar de succes, e posibil să-l fi luat pe fiul său în grijă când acesta avea trei ani, însă, la fel de bine, micuţul Leo putea să fi locuit cu mama lui, Caterina, în primii săi ani de viaţă, pentru a fi alăptat. Dar cel mai probabil bebeluşul n-a petrecut prea mult timp nici cu mama lui, nici cu tatăl.

O persoană constantă în viaţa lui Leonardo, în primii săi ani de viaţă şi nu numai, a fost unchiul din partea tatălui, Francesco, care l-a trecut pe copilul ilegitim chiar şi în testamentul său. Ser Piero era ocupat cu notariatul său din Florenţa, în timp ce Caterina s-a măritat cu Accattabriga şi era ocupată cu copiii lor legitimi, lăsându-l pe bietul bastard de izbelişte.

Drept urmare, Leonardo a fost luat sub aripa protectoare a unchiului Francesco, care lucra ca fermier. Viaţa la fermă, petrecută afară, în natură, în cea mai mare parte a timpului, l-a determinat pe copil să observe mai îndeaproape natura şi să schiţeze formele pe care copacii, dealurile sau florile le aveau.

Faptul că Leonardo era un copil ilegitim l-a împiedicat pe acesta să se dezvolte la capacitate maximă. În înalta societate, le era permis bastarzilor să moştenească proprietăţile şi puterea tatălui, pe când, în clasa de mijloc, existau multe prejudecăţi despre copiii ilegitimi şi limite impuse lor. Cum tatăl lui Leonardo era notar, făcea parte din pătura de mijloc, iar aceasta acorda o atenţie mărită limitării oportunităţilor unui băiat ca Leonardo.

Ca bastard, Leo nu putea să meargă la universitate şi nu-i era permis nici să urmeze cariera tatălui său. Şi, tot din cauza statutului său inferior, da Vinci nu se bucura nici de atenţia părinţilor lui îndeajuns, care erau distraşi de muncă sau de ceilalţi copii ai lor, care erau legitimi.

Tocmai pentru că nu i s-a permis să devină notar, ca tatăl lui, Leonardo a fost lăsat în pace să facă ce voia. Iar el era foarte interesat de desen. În scurt timp, tânărul a devenit autodidact şi a învăţat singur latina, fizica şi anatomia umană, lucru uimitor pentru un copil crescut la ţară şi ignorat aproape complet de părinţi.