Astenia de primăvară. Simptomele care te trimit la medic

Astenia de primăvară  Simptome si remedii jpeg

Astenia de primăvară vine cu un cumul de stări fiziologice, precum senzaţia de oboseală, slăbiciune fizică, depresie, lipsa poftei de mâncare, dificultăţi de concentrare, pe care le resimt atât persoanele sănătoase, cât şi la cele care au asociată o altă patologie. Deşi nu este o boală, aceasta poate avea consecinţe periculoase, putând să ducă la depresie, susţin specialiştii.

La începutul primăverii, oricât ne bucurăm de temperaturile crescute şi atmosfera călduroasă, un lucru mai greu de evitat este „astenia de primăvară”.

O afecţiune cât se poate de reală, astenia este definită de starea de epuizare şi oboseală a organismului cauzată de schimbarea anotimpului, căreia i se alătură stări de melancolie şi, în cazurile mai grave, chiar episoade depresive.

„În acest sezon, schimbăm stilul de viaţă sedentar cu unul mai activ, cu plimbări mai dese în aer liber, ne expunem mai mult la lumina solară şi începem să consumăm mai multe verdeţuri în detrimentul alimentelor conservate. Trecem, aşadar, printr-o perioadă de adaptare, iar organismul unor persoane se poate resimţi", explică medicul de familie Călin Ciubotaru, din Bucureşti, potrivit adevărul.ro.

Cine e afectat de astenia de primăvară

Trecerea de la un anotimp la altul poate să nu fie resimţită de cei care sunt în permanenţă activi din punct de vedere fizic şi de persoanele viguroase, care nu au probleme de sănătate. Sedentarii însă, care lucrează în interior, la birou, vor resimţi oboseala şi slăbiciunea fizică.

Totodată, femeile unt mai predispuse la astenie, comparativ cu bărbaţii, pentru că au o vulnerabilitate fizică şi emoţională mai mare

Pentru persoanele cu un temperament melancolic sau coleric, schimbarea de sezon poate să declanşeze o tulburare depresiv-anxioasă care, ignorată, riscă să se transforme într-o depresie în toată regula. Dacă simptomele asteniei de primăvară se prelungesc, atunci ar fi momentul să consultaţi un medic. 

"Dacă astenia este ignorată, iar simptomele ei se prelungesc şi cresc în intensitate, putem vorbi despre o depresie. La rândul ei, aceasta poate fi uşoară, medie sau severă, atunci când sunt prezente gânduri de suicid. Lucrurile devin, aşadar, ceva mai complicate şi necesită ajutor din partea unui specialist", a declarat dr. Andreea Nester, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi. 

astenia de primavara simptome jpg jpeg

Astenia de primăvară - remedii 

Consumă cât mai multe fructe şi legume proaspete. Fructele şi legumele sunt bogate în vitamine şi cresc rezistenţa organismului. Spanacul, ştevia, urzicile şi leurda sunt bogate în substanţe ce revitalizează organismul. Au efect vitaminizant şi diuretic şi stimulează purificarea ficatului.

Află care sunt remediile naturale ce alungă astenia de primăvară

Practică exerciţii fizice. Ele ajută metabolismul şi, pentru că stimulează secreţia de endorfine, îmbunătăţesc starea psihică. Atenţie însă! Exerciţiile prea solicitante pot avea efectul invers celui scontat, epuizând şi mai mult organismul. Persoanele cu boli cronice trebuie să ceară sfatul unui medic înainte de a face orice tip de mişcare.

Petrece mai mult timp în aer liber. Plimbarea sub soarele de primăvară stimulează creierul nu doar prin creşterea fluxului de sânge oxigenat, ci şi prin stimularea producerii de serotonină, substanţă care generează o stare psihică de bine. Suplimentele alimentare aduc energie. Lăptişorul de matcă şi polenul au efect energizant şi tonic pentru sistemul nervos.

Evită alimentele care obosesc organismul. Acesta consumă o cantitate mare de energie pentru a metaboliza grăsimile, prăjelile şi produsele rafinate de tipul făinii albe şi zahărului. Prin urmare, exclude din dietă aceste alimente dacă nu vrei ca starea de epuizare să se accentueze.

Dormi suficient. În această perioadă, organismul trebuie ajutat să se adapteze, iar odihna îi asigură refacerea de care are nevoie.  Dormi cel puţin şapte ore pe noapte dacă vrei ca nivelul de energie din timpul zilei să fie optim. 

Sursă: adevărul.ro



Recente

Tarta cu legume  Sursa foto shutterstock 1943821969 jpg
ClickPentruFemei (2) (1) jpg
Gogosi insiropate  Sursa foto shutterstock 2146822857 jpg
min ro oglinda ovala cu rama neagra din mdf slim cu iluminare oli led culoarea ramei la alegere 1000x736 png
image1 jpg
smiling blonde woman laughing street cheerfully lovely young lady feeling happy autumn park jpg
Cartofi dulci cu naut  sursa foto shutterstock 788953129 jpg
cancer san jpg
girl completing homemade cupcakes jpg
Gogosi peltea  Sursa foto shutterstock 2153176745 jpg
Placinta cu varza si mazare  Sursa foto shutterstock 1967135323 jpg
clickpentrufemei ro  pexels pixabay 264787 jpg
Fursecuri cu crema de vanilie  Srusa foto shutterstock 2187774933 jpg
cum amenajam un colt de natura la noi acasa jpg
Chiftelute picante din linte  Sursa foto shutterstock 2111659610 jpg
rolul detaliilor subtile pentru imaginea personala jpg
zendaya coafura oscar moroccanoil 2 jpg
Fursecuri de ovaz cu crema  Sursa foto  shutterstock 199953875 jpg
Supa crema mazare  Sursa foto shutterstock 742144231 jpg
femeie crema de soare 4153623 jpg