Cum recunoşti dependenţa de alcool - principalele simptome care apar în rândul persoanelor care consumă băuturi în exces

1 dependenta de alcool jpg jpeg

Alcoolismul, care este cunoscut şi sub numele de etilism cronic, este definit ca fiind o intoxicaţie cronică, o stare patologică ce apare în urma consumului excesiv de alcool.

Alcoolismul este caracterizat de o dorinţă puternică, de multe ori incontrolabilă, de a consuma alcool, motiv pentru care persoanele care suferă de alcoolism vor prioritiza adesea consumul de alcool în faţa celorlalte obligaţii, inclusiv munca şi familia, şi pot dezvolta o toleranţă fizică în timp. În cazul în care acest consum se opreşte, se vor declanşa simptome de sevraj alcoolic.

Conform unor statistici realizate la nivelul anului 2016, la nivel internaţional, România a ajuns pe primul loc în topul consumului zilnic la alcool la bărbaţi, unde figurăm cu 8,2 băuturi alcoolice pe zi (studiu realizat pe bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 45 şi 59 de ani).

Citeşte şi:

Dependenţa de alcoolism poate fi recunoscută prin consumul de alcool în secret sau izolat de alte persoane, precum şi de neputinţa de a limita cantitatea de alcool consumată. 

De asemenea, un semn care poate indica dependenţa de alcool este amenzia în timpul consumului de alcool, precum şi desfăşurarea unor ritualuri ce implică băutură, precum consumul înainte, în timpul sau după masă, precum şi pierderea interesului faţă de activităţile pe care cândva le considera plăcute. 

Oamenii dependenţi de alcool obişnuiesc să ascundă alcoolul în locuri bizare, iar pentru a crea o stare emoţională mai bună ajung să consume exagerat băuturi. Ba mai mult, dependenţa de alcool poate determina apariţia unor probleme cu relaţiile, cu legea, cu aspectul financiar sau cu munca (ce provin din consumul de alcool).

În plus, atunci când nu consumă alcool, oamenii bolnavi pot să se confrunte cu stări de greaţă, transpiraţie şi tremurături. 

Aşadar, în cazul în care identificaţi simptome ale alcoolismului la dumneavoastră sau o persoană dragă nu ezitaţi să cereţi ajutorul celor dragi ori specialiştilor. 



Recente

Tarta cu legume  Sursa foto shutterstock 1943821969 jpg
ClickPentruFemei (2) (1) jpg
Gogosi insiropate  Sursa foto shutterstock 2146822857 jpg
min ro oglinda ovala cu rama neagra din mdf slim cu iluminare oli led culoarea ramei la alegere 1000x736 png
image1 jpg
smiling blonde woman laughing street cheerfully lovely young lady feeling happy autumn park jpg
Cartofi dulci cu naut  sursa foto shutterstock 788953129 jpg
cancer san jpg
girl completing homemade cupcakes jpg
Gogosi peltea  Sursa foto shutterstock 2153176745 jpg
Placinta cu varza si mazare  Sursa foto shutterstock 1967135323 jpg
clickpentrufemei ro  pexels pixabay 264787 jpg
Fursecuri cu crema de vanilie  Srusa foto shutterstock 2187774933 jpg
cum amenajam un colt de natura la noi acasa jpg
Chiftelute picante din linte  Sursa foto shutterstock 2111659610 jpg
rolul detaliilor subtile pentru imaginea personala jpg
zendaya coafura oscar moroccanoil 2 jpg
Fursecuri de ovaz cu crema  Sursa foto  shutterstock 199953875 jpg
Supa crema mazare  Sursa foto shutterstock 742144231 jpg
femeie crema de soare 4153623 jpg