María Dueñas, autoarea bestsellerului „Iubirile croitoresei‟: „Atunci când scriu sunt magnifică!“
O spune cea care a folosit tema migraţiei spaniole, spre nordul Africii ori spre Americi, ca laitmotiv al romanelor sale, bestseller-uri transformate de Netflix şi Boomerang în scenarii de film. Romanele ei, traduse în 35 de limbi, au fost vândute în peste cinci milioane de exemplare, astfel că Dueñas este una dintre scriitoarele spaniole contemporane cel mai bine vândute.
Poate că numele său, María Dueñas, nu îţi e la fel de familiar ca titlul romanului său de debut, „Iubirile croitoresei/ El tiempo entre costuras“ (2009), a cărui adaptare a devenit unul dintre cele mai apreciate seriale în limba spaniolă preluate de reţeaua Netflix, ori „Cumpătarea/ La templanza“, produs de Buendía Estudios în parteneriat cu Boomerang TV. Şi, cum fanii abia aşteaptă lansarea ecranizării după „Fetele căpitanului/ Las hijas del Capitán“ (2018), ultimul ei roman, cartea ei de vizită virtuală i-ar putea îndemna şi spre lectura cărţilor (pe cei care nu au făcut-o încă), nu doar spre vizionarea filmelor.
Poveşti cu personaje care trăiesc şi iubesc inegalabil
Producătorii au fost surprinşi de succesul repurtat de aceste poveşti centrate pe personaje feminine şi plasate undeva la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, într-o societate în permanentă căutare şi schimbare, cu reguli de neacceptat pentru cei de azi şi cu contexte aproape ireale pentru generaţiile noi. Dar cum să nu te îndrăgosteşti de Madrid, Tanger, Tetuan, Estoril, Lisabona, în lumina unui 1900 atât de complex şi controversat! Sau de Londra victoriană, de Mexicul cu bogăţiile sale şi oportunităţile incredibile, de Havana în toată măreţia ei!
María Dueñas are capacitatea de-a picta tablouri vii din tot acel univers hispanic, plin de culori şi arome, în care personajele ei se mişcă, trăiesc şi iubesc în acele elegante şi inegalabile timpuri. Un cocktail de aventuri, de dragoste şi abandon, de teamă şi eliberare, de supravieţuire şi război, de reinventare şi glamour, de haute-couture clasic, feminin, senzual, de afaceri crescute, pierdute şi reinventate, într-o lume de fugari, spioni, outsideri (străini, în engleză), femei cu trecut aristocratic şi chiar agenţi dubli.
Maria Dueñas provine dintr-o familie numeroasă
Ce-i leagă pe toţi aceşti eroi ai Lumii Noi este strămutarea, migraţia spaniolă – spre nordul Africii, America de Nord ori America Latină. „Literatura spaniolă nu a dat foarte multă atenţie acestui subiect, deşi la începutul secolului XX se spune că peste patru milioane de spanioli au părăsit ţara.
Astăzi, comunitatea de români din Spania este foarte mare şi mă deranjează mult cum spaniolii au uitat repede că acum nişte ani noi eram cei care emigrau“, spune Dueñas (57 de ani), care provine ea însăşi dintr-o familie numeroasă din Puertollano (e cea mai mare dintre 8 fraţi născuţi în 12 ani!) şi ale cărei rude au trăit mulţi ani în Maroc, în anii Protectoratului spaniol: „Bunicii mei au trăit acolo mai mult de 40 de ani, Tetuan e locul în care mama mea s-a născut în anii ’40 şi a crescut până la independenţa Marocului.
A fost o perioadă frumoasă care s-a încheiat abrupt, şi ei – la fel ca mulţi alţi rezidenţi – au păstrat amintirea acelor zile cu vie nostalgie. Deci din nostalgie am vrut să-mi întorc privirea către acei ani.“
Îndrăgostită de cuvinte de mică
Poate tocmai de aceea, abia după vârsta de 45 de ani, când a înţeles că „sunt nişte amintiri care încep să dispară pe măsură ce generaţia celor care au trăit în nordul Africii se stinge“, María Dueñas a decis să nu lase să moară această „frântură uitată din istoria recentă“, lansându-se în scris după 20 de ani de carieră academică în Murcia şi în câteva centre de învăţământ americane ca profesoară de limbă engleză.
„Dragostea pentru cuvinte, pentru poveşti m-a făcut să studiez filologia, limba engleză, dar mereu m-am dedicat lingvisticii, şi nu literaturii“, explică ea de ce nu a îmbrăţişat această cale încă din tinereţe, chiar dacă era o cititoare avidă. „Îmi amintesc că, atunci când eram mică şi împărţeam camera cu sora mea, Ana, în fiecare seară ea îmi spunea să sting lumina ca să dormim, iar eu îmi doream mereu să mai citesc puţin mai mult, încă puţin. Iar atunci când am început să scriu, saltul pe care l-am făcut a fost din poziţia de cititoare, nu din aceea de profesoară.“
Popularitatea romanului a crescut „ca un bulgăre de zăpadă“
Aşa se face că, după o documentare laborioasă de trei-patru luni asupra locurilor în care avea să-şi prezinte personajele, a durat un an până când povestea din „Iubirile croitoresei“ a văzut lumina tiparului. Primul tiraj a fost de doar 3.000 de exemplare şi nici nu a fost promovat intens, întrucât Dueñas era complet necunoscută.
Cei care au făcut-o celebră au fost cititorii, care „s-au molipsit unii de la alţii“, iar popularitatea romanului a crescut „ca un bulgăre de zăpadă“. Astfel încât astăzi a ajuns la peste cinci milioane de exemplare ale cărţilor ei vândute în lumea întreagă, zeci de traduceri – chiar şi pe impenetrabilele pieţe din UK şi SUA, şi trei seriale inspirate de romanele ei.
Succesul ei ca scriitor a produs o schimbare importantă. „Niciodată nu am visat că voi deveni «o scriitoare cu normă întreagă». Şi nici nu am intenţionat să renunţ la profesorat. Am crezut că va fi o experienţă paralelă, însă succesul primei cărţi m-a obligat să renunţ la universitate“.
După prima carte, lucrul la al doilea titlu a devenit mai organizat şi, dacă la început îi mai arăta soţului său, profesorul de limba latină Manuel Ballesteros, ce scria, acum îi prezintă doar versiunea finală. „Mi-am dat seama că nu-mi foloseşte la nimic, pentru că-mi spunea mereu că totul este minunat. Acum citeşte totul abia după ce a citit editorul meu.“ Dar fără ca popularitatea scrierilor să-i fi schimbat dorinţa de a face cunoscute poveştile femeilor din umbră, autoarea spaniolă a continuat să creeze personaje din categorii vulnerabile, oferind astfel o voce celor prea puţin prezente în paginile istoriei şi literaturii. Un travaliu căruia acum i se abandonează total, de fiecare dată când se aşează la masa de lucru, în casa ei din Cartagena. „Atunci când scriu sunt magnifică! Soţul meu spune că sunt cele mai bune faze ale mele, pentru că nu mă leg de nimeni, nu mă preocupă când vin şi când pleacă el şi copiii. Şi asta pentru că, pentru mine, procesul scrierii unui roman e o stare de spirit, nu doar orele petrecute în faţa calculatorului. «Iubirile croitoresei» l-am scris jumătate în minte în timp ce conduceam spre Universitate – o oră dus şi o oră întors. Acest proces mental este aproape la fel de important ca redactarea finală. Astfel încât eu, care în condiţii normale pot fi o persoană dificilă, devin o persoană încântătoare atunci când mă apuc de scris! Sunt în viaţa mea paralelă şi nu deranjez pe nimeni.“
@profimedia, Getty
