Masarea scalpului cu ulei fierbinte, odihna în aer liber sau cu capul în jos. Cele mai stranii ritualuri de înfrumuseţare

1 ea iar png png

Chiar dacă vremurile sunt altele acum şi starurile îşi permit multe trucuri de înfrumuseţare, vedetele de altădată de la Hollywood apelau la unele dintre cele mai neobişnuite ritualuri pentru a se menţine frumoase. Multe făceau eforturi mari de teama îmbătrânirii.

În prezent, nu este dificil pentru celebrităţile feminine să aibă grijă de ele, dar nici pentru femeile simple. Rafturile magazinelor sunt pline de produse de înfrumuseţare, iar chirurgia plastică le ajută pe cele cu dare de mână să pară mai tinere şi să corecteze orice imperfecţiune. Divele de la Hollywood nu aveau acces la toate acestea, de aceea, pentru a nu-şi pierde popularitatea, au fost nevoite să folosească diverse trucuri, inclusiv unele dintre cele mai ciudate.

Marlene Dietrich folosea bandă adezivă pentru un decolteu mai frumos

Una dintre cele mai admirate actriţe şi cântăreţe germane, Marlene Dietrich, a fost o inovatoare pentru vremurile în care operaţiile estetice nu erau posibile. Ea şi-a inventat propriul lifting cosmetic. Actriţa îşi ridica pielea feţei şi gâtul cu ajutorul unui adeziv, mai ales atunci când îmbrăca o rochie fără sutien. Fiica ei, Maria Riva, a dezvăluit că Marlene Dietrich folosea bandă adezivă pentru a-şi ridica zona decolteului.

Ginger Rogers dormea în aer liber

Actriţa, cântăreaţa şi dansatoarea de la Hollywood, Ginger Rogers, a mărturisit că urăşte saloanele de înfrumuseţare. Pentru a-şi păstra tinereţea, nu a folosit produse cosmetice în afara platourilor de filmare. Aplica o cremă de noapte şi-şi spăla faţa cu săpun pe bază de ulei. Avea grijă să aibă un stil de viaţă sănătos. Mânca puţin, simplu şi juca tenis de cel puţin 2 ori pe săptămână. Principalul secret al frumuseţii şi al pielii ei strălucitoare era să doarmă în aer liber. Ginger Rogers şi soţul ei dormeau afară şi se mutau în casă numai în sezonul rece, ploios.

Jean Harlow îşi masa scalpul cu ulei de măsline fierbinte

Chiar dacă numele ei nu mai înseamnă ceva azi, Jean Harlow a fost prima blondă platinată de la Hollywood şi una dintre cele mai cochete actriţe americane. Max Factor a lucrat personal pentru a-i realiza look-ul ireproşabil, aşa că Harlow a devenit ea însăşi destul de pricepută în ceea ce priveşte trucurile de înfrumuseţare. Le-a sfătuit pe femeile care o admirau să nu-şi maseze viguros tenul când aplică o cremă, ci să o întindă cu mişcări uşoare. Actriţa a mai susţinut că dantura ar trebui curăţată printr-un periaj circular, nu în sus şi în jos. Mai mult, a recomandat masarea pielii capului cu ulei de măsline fierbinte cel puţin o dată pe lună pentru a stimula creşterea părului şi menţinerea strălucirii acestuia.

Ida Lupino făcea peeling cu sare

Actriţa şi regizoarea Ida Lupino a recunoscut că a folosit mai multe metode radicale pentru îngrijirea pielii. Spunea că îşi masează adesea tenul şi gâtul cu mişcări circulare. După aceea, aplica miere, o lăsa să acţioneze o jumătate de oră, apoi limpezea tenul cu apă călduţă. Actriţa făcea acest lucru de două ori pe săptămână.

Fannie Ward se odihnea zilnic cu capul în jos

Actriţa filmelor mute, Fannie Ward, era renumită pentru aspectul tânăr. Se spune că la 55 de ani a putut juca o fetiţă de 7 ani şi totul a fost datorită faptului că pielea ei a rămas tânără. Fannie a susţinut că secretul tinereţii ei era destul de simplu: în fiecare zi stătea atârnată cu capul în jos de tocul unei uşi. Actriţa era de părere că, în acest mod, îşi reîmprospăta aspectul tenului şi-şi recăpăta energia.

Vivien Leigh depăşea marginile buzei inferioare cu ruj

Actriţa care a interpretat-o pe Scarlett O'Hara în „Pe aripile vântului” nu credea că buzele ei erau suficient de pline. Chiar înainte de a deveni cunoscută, Vivienne Leigh obişnuia să se rujeze, astfel încât buza inferioară părea să aibă mai mult volum. Acest truc a fost foarte popular. Într-un ghid de machiaj din anii `40, femeile au fost sfătuite să traseze mai întâi un contur cu un creion de buze, în afara liniei naturale a buzelor. Acest truc a făcut ca buzele să pară mai pline.



Recente

shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg