Michael Jackson, biciuit, bătut şi insultat de tatăl lui în copilărie. „Leşinam de frică când se apropia tata de mine”

1 tata si fiu png png

Capul familiei Jackson s-a stins din viaţă la 89 de ani, la câteva luni după ce fusese diagnosticat cu cancer la colon, dar fanii lui Michael nu-i duc prea mult lipsa. În timp ce Joe Jackson a rămas în memoria colectivă pentru succesul obţinut cu Jackson 5 şi apoi cu Michael Jackson şi Janet Jackson, există şi destule reproşuri care i s-au făcut managerului, de lungul anilor, şi care au avut de-a face cu abuzurile comise şi cu stilul său de parenting care a lăsat mult de dorit.

Michael Jackson a şocat o lume întreagă în 1993, când a dezvăluit, în cadrul unui interviu cu Oprah Winfrey, că tatăl lui i-a brutalizat pe el şi pe fraţii lui în copilărie, pentru a munci mai mult şi mai bine.

Joe obişnuia să stea pe un scaun, cu o curea în mână, şi să urmărească trupa Jackson 5 repetând. Iar, dacă greşea vreunul dintre ei, îl bătea până îl lăsa plini de vânătăi şi cu o durere cruntă. „Dacă nu-ţi ieşea cum trebuia, te rupea în două, te nenorocea”, a declarat Michael. „Îmi iubesc tatăl, dar nu-l cunosc. Nu ştiu dacă am fost copilul lui de aur sau ce oi fi fost. Unii ar spune că ce făcea el era o disciplină strictă, dar era foarte dur cu noi. Era extrem de dur. Ne speria cu o simplă privire... dar l-am iertat.”

Joe a mai fost acuzat şi de faptul că îi punea pe copii să cânte şi să danseze în continuu, timp în care îi insulta non-stop. În 2010, Joe a recunoscut chiar el aceleiaşi Oprah că i-a lovit pe Michael şi pe fraţii lui cu o curea, dar şi-a explicat gestul ca fiind necesar pentru a-i ţine pe băieţi pe drumul cel bun în viaţă.

„Nu regret bătăile pe care i le-am tras”, a declarat Joe atunci. „Îl ţineau pe Michael şi pe fraţii lui în afara puşcăriei, pe drumul cel bun. Nu cred că lui Michael îi era frică de mine. El se temea cu siguranţă de faptul că mai greşea şi, atunci când greşea, îl pedepseam, dar nu îl băteam. Nu l-am bătut niciodată aşa cum zice presa că am făcut-o.”

Medicul care îl trata pe MJ până în momentul morţii lui, Conrad Murray, a făcut nişte declaraţii şocante despre felul în care Joe îl controla pe copilul său favorit. Doctorul l-a catalogat pe managerul şi pe tatăl lui Michael, într-un filmuleţ obţinut de The Blast, „unul dintre cei mai răi taţi din istorie”.

Conrad Murray susţinea că Joe l-a castrat chimic pe Michael în copilăria acestuia, cu injecţii hormonale. Şi a făcut acest lucru pentru a-i întârzia pubertatea şi a-şi păstra vocea ascuţită, de copil, cât mai mult timp.

„Nu voia să-i spunem «tată»”, a spus Michael în documentarul Living with Michael Jackson. „Iar eu voiam să îi spun «tată» foarte mult! Ne spunea tuturor că el nu era tata, era Joseph.”

„Mi-e frică de tata chiar şi acum”, a recunoscut Regele Pop pe când avea 40 de ani. „Când intra tata în cameră – şi ceea ce vă spun acum e adevărul gol-goluţ – am leşinat de frică de multe ori în prezenţa lui. Vomitam când se apropia de mine, pentru că mi se întorcea stomacul pe dos de teamă că făcusem ceva greşit”, a declarat Michael în The Michael Jackson Tapes: A Tragic Icon Reveals His Soul in Intimate Conversation.

Mama Regelui Pop, Kathleen Jackson, era şi ea de acord cu metoda folosită de soţul ei pentru a-şi educa copiii, considerând-o obişnuită pentru acea vreme: „Trebuie să recunoaştem că aşa îşi creşteau negrii copiii. A folosit o curea pentru asta. Da, a folosit o curea.”

Michael a continuat, tot în 1993, cu confesiunile uimitoare, susţinând că a avut o copilărie nefericită şi că i se interzicea să aibă prieteni pentru a se concentra doar pe cariera sa muzicală. „Mă întrista faptul că trebuia să muncesc în loc să mă duc să mă joc cu prietenii”, a mărturisit regretatul superstar. „Oamenii se întreabă de ce am atâţia copii pe lângă mine tot timpul. Este pentru că îmi retrăiesc oarecum copilăria prin ei, ei au ceva ce eu n-am avut.”

Înainte de-a muri şi la scurt timp după ce a primit cruntul diagnostic, se pare că Joe le-a cerut iertare copiilor lui. „Regretă cu adevărat suferinţa pe care le-a cauzat-o unora dintre copiii lui atunci când erau mici”, a dezvăluit un apropiat de-ai familiei Jackson. „Ca manager, a încercat să-i determine să obţină succes. Acum regretă amarnic pedepsele fizice aplicate pentru a-i disciplina şi pentru a-i face să devină nişte staruri de primă mână”, a adăugat sursa respectivă pentru Express.

“Ştiu că Joe a vorbit cu toţi cei opt copii pe care i-a avut cu Katherine şi care mai sunt încă în viaţă. Le-a cerut acestora să îl ierte şi le-a spus că s-a învinuit ani la rând pentru durerea pe care le-a pricinuit-o. Iar ei îşi iubesc tatăl, în ciuda suferinţei pe care le-a cauzat-o”, a conchis acesta.

Foto - Shutterstock, Instagram Michael Jackson



Recente

Jim Carrey  foto   Shutterstock jpg
Thalia  foto   Shutterstock jpg
Beyonce, Jay Z  foto   Shutterstock jpg
Mariah Carey  foto   Shutterstock jpg
Pavel Bartoș jpg
Angelina Jolie, îngrijirea tenului, dermatolog  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 652113901 jpg
cover Culoarea anului 2025 e aici! Află de la Grup Transilvae cum să o integrezi în creațiile tale jpg
7 charlize theron shutterstock 536111023 jpg jpeg
Cardi B  Shutterstock jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  25   2024 jpeg
Khloe Kardashian  sursa foto   Shutterstock jpg
Tânăr și niliniștit  foto   Shutterstock jpg
angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg
featured image (3) jpg
Serena Williams  sursa foto   Shutterstock jpg
Miley Cyrus  foto   Shutterstock jpg
1 jamie foxx shutterstock 1325983100 jpg jpeg
Nicole Kidman  foto   Shuttestock jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg