S-a născut într-o familie bogată, dar a ajuns să frece podelele în copilărie. Cum a cucerit Ursula Andress Hollywoodul?

2 profimedia 0499453977 jpg jpeg

Cunoscută ca fiind una dintre cele mai mari frumuseţi ale anilor '60, Ursula s-a folosit, fără să ezite, de atuurile ei fizice pentru a dobândi o carieră în Cetatea Filmului. În istoria cinematografică, prima Bond Girl a devenit faimoasă datorită scenelor memorabile din „Dr. No” (1962), primul film din seria James Bond. Însă până să devină un star hollywoodian în toată puterea cuvântului, Andress a avut destule de îndurat.

Ursula Andress s-a născut pe 10 martie 1936, în Ostermundigen, Elveţia. A treia din şase copii, micuţa şi-a petrecut primii ani din viaţă într-o familie fericită. Fiica unul diplomat german, Ursula a beneficiat de tot luxul posibil, însă, la scurt timp, întreaga ei viaţă s-a schimbat radical.

Din cauza unor motive politice, guvernul elveţian l-a expulzat pe tatăl ei din ţară, Ursula şi restul fraţilor ei rămânând în grija mamei şi a bunicului lor. Din păcate, bunicul n-avea timp şi chef să-şi bată capul cu şase nepoţi – fiind un designer de grădină extrem de ocupat – şi, drept urmare, n-a găsit o metodă mai bună de educaţie decât cea care consta în muncă asiduă pentru micuţi. Astfel, Ursula a ajuns să frece podelele din casă, să cureţe sera toată ziua şi apoi, seara, să facă să lustruiască cuptorul plin de funingine şi sobele întunecate.

La 16 ani, s-a simţit pregătită să plece din casa bunicului strict şi să-şi caute fericirea. Ştia deja franceza, germana şi italiana, aşa că se simţea încrezătoare să ajungă în orice altă ţară decât Elveţia. La 17 ani, a primit vizita unei echipe cinematografice din Franţa la şcoala pe care o frecventa, lucru care i-a deschis o nouă şi incitantă perspectivă.

Echipa respectivă filma secvenţe cu filmul L’Affaire Maurizius, cu Daniel Gélin, actorul de care Andress s-a îndrăgostit pe loc. Gélin era cu mai mult de un deceniu mai mare decât superba adolescentă şi cât se putea de însurat, dar aceste lucruri n-au împierdicat-o pe Ursula să-şi dorească să plece la Paris cu actorul. Zis şi făcut! Iar, după un an petrecut în Franţa, cei doi amorezi şi-au propus să meargă la Roma. În Italia, tânăra s-a săturat de comportamentul iubitului ei dependent de droguri şi s-a despărţit de el.

În tot acest timp, familia ei îşi făcea griji legate de ea şi, văzând că lipseşte atât de mult de acasă, au dat-o în urmărire. Astfel, Interpol-ul o căuta prin toată Europa. A reuşit să se ascundă de ei în camera de hotel a lui Brighitte Bardot şi a regizorului Roger Vadim. „Am dormit complet goi, dar nevinovaţi, toţi trei într-un pat”, a dezvăluit, la un moment dat, controversatul regizor.

După asemenea episod, a fost prinsă de Interpol, dar cumva a reuşit să se înţeleagă cu familia ei să fie lăsată să stea singură în Roma. Acolo şi-a găsit câteva job-uri obişnuite ca să se întreţină, lucrând ca bonă în mare parte, însă frumuseţea ei n-avea cum să treacă neobservată.

A pozat pentru diverşi artişti italieni şi a avut trei mici apariţii în filme realizate la Roma. Apoi un prieten de-ai lui Gélin, pe nume Marlon Brando, a convins-o să-şi încerce norocul la Hollywood. A făcut o probă pentru Paramount Pictures şi a primit pe loc un contract de şapte ani la faimoasa casă de producţie cinematografică. Cu toate că n-a avut până atunci nicio mare pasiune pentru actorie, Ursula Andress şi-a început cariera fulminantă de pe marele ecran şi a devenit prima fată Bond din seria de mare succes.

FOTO Profimedia



Recente

shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg