Aloe vera are grijă de sănătatea ta

1 69405 original jpg jpeg

Cunoscută de mii de ani pentru puterile ei tămăduitoare, aloe vera, sau „planta nemuririi“, cum au numit-o egiptenii, vindecă peste 50 de boli şi întăreşte sistemul imunitar.

Aloe vera,planta cu frunze cărnoase care pot atinge dimensiuni impresionante şi care te pot descuraja să te apropii din cauza ţepilor,tratează o mulţime de probleme ale pielii:iritaţii,arsuri solare,leziuni mici,deshidratarea din cauza apei sărate de mare...

Este suficient să aplici câteva picături sau bucăţele de plantă şi gata! Dar mai are şi o mulţime de alte proprietăţi terapeutice.

Întăreşte imunitatea

Pulpa de aloe vera este „depozitul” cu substanţele (peste 200!) care fac minuni. Aici se găsesc aproape toate vitaminele şi mineralele,enzimele necesare digestiei,acizii necesari organismului pentru regenerarea ţesuturilor.

Polizaharidele din aloe activează celulele imunitare,moleculele antibacteriene şi antifungice luptă împotriva diverselor ciuperci,iar principiile active anti-inflamatorii ajută la tratarea reumatismului şi a artritei. 

Regenerează pielea

Proprietăţile acestei plante miraculoase au fost studiate şi validate de oamenii de ştiinţă. Gelul de aloe hidratează şi regenerează epiderma şi stimulează producerea celulelor de colagen. ­Este un accelerator al procesului de cicatrizare a rănilor produse de arsuri. În plus,dezinfectează tubul digestiv,are proprietăţi antibiotice şi ­calmante.

Mască contra acneei

Prepară o mască dintr-o frunză verde de aloe vera (aproximativ 100 g). Taie planta cubuleţe şi fierbe-o  înăbuşit (acoperă vasul cu un capac) în 250 ml apă circa 15 minute,la foc mic.

După ce s-a răcit,strecoară soluţia şi păstrează lichidul într-o sticlă închisă la culoare. Tamponează faţa cu această soluţie de două ori pe zi,dimineaţa şi seara. Tenul trebuie să fie demachiat şi curat.

Truc:După ce au fiert,tamponează coşurile cu bucăţelele de plantă.

Vindecă arsurile solare

Cataplasmele cu aloe vera sunt recomandate în cazul arsurilor solare,al arsurilor minore,ciupiturilor de insecte,coşurilor,tăieturilor superficiale,iritaţiilor,mâncărimii,băşicilor,entorselor,tendinitei,gingivitei (se clăteşte gura),eczemelor. Iei o frunză,o tai mărunt şi o aplici pe zona afectată.

Poţi utiliza şi gelurile speciale cu aloe vera,pe care le găseşti în magazinele cu remedii din plante.

Înlesneşte tranzitul intestinal

Dacă ai probleme de tranzit intestinal sau eşti balonată,fă tratament intern cu aloe vera. Nu se administrează la copii şi  la femei însărcinate,bătrâ­nii şi bolnavii trebuie să consulte medicul înainte de tratament.

Ce conţine aloe vera?

Gelul de aloe conţine peste 200 de componenţi activi,20 de minerale,18 aminoacizi,12 vitamine şi peste 75 de nutrienţi.

Din păcate,acestea se oxidează rapid în contact cu aerul,în maximum două ore pierzându-şi majoritatea principiilor active.



Recente

Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg
beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg