Tu ştii ce se întâmplă cu corpul tău după ce decizi să nu mai porţi sutien?

1 shutterstock 478512805 jpg jpeg

Multe femei care au început să lucreze de acasă din cauza pandemiei e posibil să fi renunţat la purtarea sutienului ore în şir. Dacă este şi cazul tău, n-ar fi rău să afli care sunt avantajele şi dezavantajele unei astfel de schimbări ce pare lipsită de importanţă în aparenţă.

În primul rând, dacă renunţi la sutien, hainele vor începe să se potrivească mai puţin formei tale. Dincolo de partea estetică, decizia de a nu-l mai purta poate avea efecte fizice. Există numeroase argumente pro şi contra pe care ar trebui să le iei în calcul atunci când te decizi să uiţi de purtarea sutienului.

Te poate durea spatele

Toate tipurile de sutiene servesc aceluiaşi scop: să sprijine greutatea sânilor, iar atunci când sânii sunt de dimensiuni mari, greutatea acestora poate să afecteze muşchii spatelui. La început, durerea de spate ar putea fi temporară. Poate apărea iniţial un disconfort, deoarece musculatura nu se simte suficient de puternică pentru a oferi un sprijin adecvat. Cu timpul, corpul se obişnuieşte şi începe să sprijine bine ţesutul mamar, fără ajutorul unui sutien.

Pielea are timp să se regenereze

Femeile cu sâni mari cunosc dezavantajul transpiraţiei. Sutienul provoacă transpiraţia excesivă în zona de sub sâni şi predispune la apariţia unor eczeme sau dermatite. Simptomele pot include mâncărimi, roşeaţă şi chiar miros neplăcut. Transpiraţia cauzată de purtarea sutienului este şi o cauză a apariţiei acneei şi a punctelor negre. Iată de ce renunţarea la acest obiect vestimentar ar fi o ocazie bună pentru piele să se refacă.

Sângele se pune mai bine în mişcare

Sistemul circulator oferă oxigen şi nutrienţi celulelor corpului, dar o mulţime de factori îi pot perturba buna funcţionare. Un sutien care este prea strâns, de exemplu, poate reduce mişcarea naturală a sângelui către muşchii spatelui şi pieptului, ceea ce poate duce la dureri musculare ale spatelui. Un sutien strâns poate pune presiune pe nervi, pe muşchi şi pe vasele de sânge. De aceea, este beneficic pentru femei să renunţe pentru o vreme la sutien sau să-l poarte mai rar. O îmbunătăţire a circulaţiei sângelui se observă mai rapid la femeile cu sâni mari faţă de cele cu sâni mici atunci când încetează să poarte sutien, deoarece sutienele care susţin sânii mai mari tind să fie mai strânse decât cele purtate de femeile cu sâni mai mici.

Când faci sport, îţi poate fi afectat ţesutul mamar

Chiar dacă te-ai obişnuit să nu mai porţi, când faci sport ai nevoie de o susţinere a sânilor. Un antrenament cu efort mare poate dăuna ţesutului mamar dacă nu este sprijinit în mod corespunzător. Alege un sutien sau o bustieră sport care să ţi se potrivească foarte bine. Şi pielea din zona sânilor are de suferit dacă alegi să porţi doar tricou în partea de sus a corpului atunci când alergi. În timpul unei alergări, de pildă, pielea sânilor şi a sfârcurile se freacă de tricou şi pot apărea iritaţii sau fisuri. Li se întâmplă chiar şi bărbaţilor care ies adesea la jogging. Cum pielea ta este şi mai sensibiliă, n-ar fi o idee rea ca măcar 1-2 ore cât faci mişcare să porţi totuşi un sutien potrivit.

@shutterstock



Recente

Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg
beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg