Lumânările, la fel de nocive ca ţigările

1 49977 original jpg jpeg

Vrei să ai un aer curat, lipsit de impurităţi? Ai grijă ce fel de obiecte decorative foloseşti, căci unele pot fi dăunătoare pentru sănătate. Este vorba despre lumânări.

Lumânările parfumate pot fi folosite pentru a da aerului din casă un aer înmiresmat,însă cu o condiţie. Alege-le doar pe cele confecţionate din ceară de albine naturală sau din ulei de soia.

Cercetătorii americani de la Universitatea din Carolina de Sud au descoperit că lumânările din parafină emit în aer de 110 ori mai mult benzen şi toluen  decât este permis. Aceste substanţe sunt periculoase pentru sănătate,căci  pot conduce la apariţia cancerului şi pot favoriza apariţia crizelor de astm.

Astfel,ele pot deveni la fel de nocive precum ţigările. Mai mult,cercetarea arată că odată ce o lumânare a fost aprinsă,particulele arse pot rămâne în aer timp de câteva ore. Ele pot conţine zinc,cositor şi plumb,a mai arătat studiul din SUA.

Iar dacă vrei să scapi de mirosul de mucegai,apelează la bicarbonatul de sodiu.

Poţi pune în baie un vas cu bicarbonat. Acesta va absoarbe imediat mirosul de mucegai. Dacă ai pisică,pune un recipient cu bicarbonat chiar lângă litiera ei.



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg