Zodiac, ucigaşul în serie care nu a fost prins niciodată. Mesajele sale criptate au fost descifrate după zeci de ani
Criminalul pe nume Zodiac a fost unul dintre cei mai cunoscuţi asasini în serie din istoria Statelor Unite ale Americii. Responsabil pentru o serie de crime comise în anii ’60, în California, în zona oraşului San Francisco, acesta este cunoscut şi pentru faptul că a reuşit mereu să-i păcălească pe oamenii legii şi nu a fost prins niciodată.
Ucigaşul este celebru pentru scrisorile provocatoare trimise poliţiei, scrisori care conţin cifre, detalii despre crime, motivaţiile sale şi chiar identitatea sa. El a insistat ca scrisorile sale codate să fie tipărite pe prima pagină a ziarelor locale pentru ca oricine să le poată decoda.
„Îmi place să ucid oameni pentru că este atât de distractiv. Este mai distractiv decât să ucizi vânatul sălbatic, în pădure, pentru că omul este cel mai periculos animal dintre toate“, a scris ucigaşul într-un dintre biletele trimis unei publicaţii şi descifrat ani mai târziu. Ca să sporească misterul din jurul său, ucigaşul trimitea scrisori codate, utilizând drept simbol o cruce într-un cerc.
Chiar şi azi, 50 de ani mai târziu, cazul rămâne deschis, iar anchetatorii nu au reuşit să-l prindă. Multe filme şi documentare au exploatat acest subiect, iar portretul robot al criminalului a devenit o emblemă la fel de cunoscută ca simbolul său cu cerc şi cruce.
Criminalul Zodiac (Zodiac Killer), aşa cum s-a autointitulat, a dispărut la fel de brusc pe cât a apărut, după cinci crime care i-au fost atribuite în mod oficial, deşi el a susţinut că a ucis 37 de persoane, potrivit CNN.
„ Eu sunt ucigaşul celor doi adolescenţi găsiţi morţi anul trecut, lângă lacul Herman“, scria acesta într-una dintre cele trei scrisori trimise publicaţiilor San Francisco Examiner, San Francisco Chronicle şi Vallejo Times-Herald. În aceste epistole, descria detalii pe care doar poliţia le ştia. Fiecare scrisoare conţinea o treime dintr-un cod care, atunci când a fost pus cap la cap, a construit citatul „omul este cel mai periculos animal dintre toate“.
Primele victime ale criminalului – care obişnuia să ucidă cupluri - au fost împuşcate în timp ce se aflau la întâlnire, într-o maşină parcată. Următoarele victime au fost ucise aproape exact la fel, iar ultimele victime au fost, din nou, un cuplu. La ultimul cuplu, însă, nu a mai folosit pistolul, ci i-a înjunghiat pe cei doi tineri, iar bărbatul a supravieţuit.
„Poliţia nu mă va prinde niciodată, pentru că sunt prea inteligent pentru ei'', spunea el într-o scrisoare adresată ziarului San Francisco Chronicle.
Şi aşa a fost, cel puţin oficial el nu a fost prins niciodată deşi un ofiţer de poliţie din SUA a scris o carte, intitulată ''The Zodiac Killer Cover-Up'', în care afirma că ucigaşul trăia în California. În cartea sa, publicată în 2012, acesta scria că ucigaşul are 91 de ani şi că, la vremea respectivă trăia în Solano County, California. Lafferty a afirmat că identitatea reală a criminalului Zodiac a fost descoperită încă din anul 1971, dar că acesta a fost protejat de oficiali corupţi şi de intervenţii politice din vremea respectivă.