Actori care au refuzat roluri importante. Nu se gândeau că aceste filme vor avea atât de mult succes

2 shutterstock 385516156 jpg jpeg

Unul dintre lucrurile dificile ale meseriei de actor este să prezici succesul viitorului film în care vei juca. În timp ce unii actori sunt inspiraţi, alţii dau cu piciorul şansei uriaşe de a se remarca.

Castingul filmelor de la Hollywood este destul de riguros. Actorii trebuie să treacă prin mai multe probe şi să demonstreze că sunt potriviţi să interpreteze rolul pe care şi-l doresc. Este greu să primeşti un rol bun, de aceea foarte mulţi actori se pregătesc temeinic pentru a trece prin probele castingului. Însă, există şi actori, care nu trebuie să facă acest lucru. Lor li se propun deja rolurile şi trebuie doar să accepte sau să refuze apariţia în film. În timp ce unii sunt încântaţi de aceste oferte, alţii le refuză fără să ştie că pot da cu piciorul unei şanse uriaşe. Ei sunt actorii care au refuzat să apară în filmele care au făcut furori în toată lumea!

Michael Keaton în  „Ziua Cârtiţei‟

Îl ştim pe Michael Keaton din filme precum: „The Founder‟, „Pennsylvania‟, dar mai ales pentru interpretarea personajului Batman în filmul cu acelaşi nume. Totodată, actorului i s-a propus să îl interpreteze pe Phil, personajul amuzant din „Ziua Cârtiţei‟. El urma să îi ia locul lui Bill Murray, în anul 1993, dar a declarat că pur şi simplu „nu a reuşit‟ să facă asta: „Tipul acesta (Phil) este tipul de tânăr ironic, sarcastic, plin de glas şi plin de umor. Însă nimeni nu îl poate interpreta cum o face Bill Murray‟, a spus acesta pentru Entertainment Weekly.

Julia Roberts în „The Proposal‟ şi „The Blind Side‟

Actriţa Julia Roberts lasă o impresie bună în fiecare film în care apare. Se pare că vedeta nu şi-a dorit să se întâmple asta în două filme consacrate, pe care le-a refuzat foarte hotărâtă. Actriţa „Pretty Woman‟ a refuzat să apară în două roluri interpretate de Sandra Bullock. Mai exact, este vorba de filmul „The Proposal‟, şi de „The Blind Side‟. În cazul „The Proposal‟ aceasta a refuzat din cauza salariului mic care i s-a propus iniţial, deşi producţia a încasat în final peste 300 milioane de dolari. Pentru al doilea film, actriţa Sandra Bullock a primit Oscarul pentru cea mai bună actriţă.

Jack Nicholson în „Naşul‟

Deşi nu ne putem imagina alt actor în locul lui Al Pacino, în super-producţia „Naşul‟, Jack Nicholson a fost la un pas de a-l înlocui. După lungi analize, Nicholson a refuzat propunerea producătorilor pentru că nu simţea că este rolul lui: „Pe atunci credeam că actorii indieni trebuie să interpreteze indieni, iar actorii italieni trebuie să interpreteze italieni. Au existat o mulţime de actori care ar fi putut să îi joace rolul lui Pacino, însă el era adevăratul Michael Corleone. Nu mă pot gândi la altul mai bun‟, a declarat actorul pentru Vanity Fair. Totodată, pentru rolul lui Corleone au dat probe mai mulţi actori, precum: Warren Beatty, Robert Redford şi Martin Sheen.

Will Smith în „Matrix‟

Actorul Will Smith, în vârstă de 52 de ani, a dezvăluit că i s-a propus iniţial, în anul 1998, să joace în pelicula de succes „Matrix‟ şi să îl interpreteze pe Neo, dar acesta a refuzat oferta, fără să ştie ce cunoscut urma să devină acest personaj: „Nu sunt mândru de asta, dar acesta este adevărul. L-am refuzat pe Neo, în Matrix. Am refuzat aceea propunere, fiindcă nu voiam să fiu tipul care joacă în filme cu extratereştrii‟, a spus pe atunci Will Smith. În schimb, Smith a apreciat apariţia lui Keanu Reeves: „L-am urmărit pe Keanu şi foarte rar spun acest lucru, dar eu sigur aş fi încurcat-o în acest film. În acel moment nu eram suficient de inteligent ca actor ca să las filmul pur şi simplu să fie. Keanu a fost suficient de pregătit, dar şi inteligent să interpreteze acest rol‟, a spus Will Smith, potrivit Businessinsider.

Emily Blunt în „Iron Man 2‟

Actriţa Emily Blunt, cunoscută pentru apariţia sa în „The Edge of Tomorrow‟ a fost prima propunere a producătorilor de a o interpreta pe Văduva Neagră în „Iron Man 2‟. Aceasta ar fi refuzat din cauză că avea un o agendă plină în acel moment şi i-ar fi fost greu să se organizeze.Totodată, în presa internaţională au apărut şi zvonuri conform cărora actriţei i s-ar fi propus iniţial un salariu destul de mic pentru competenţele sale actoriceşti. Blunt a spus că nu regretă că nu a acceptat acest rol, dar este deschisă ca pe viitor să interpreteze o super-eroină: „Nu regret niciodată că nu fac ceva. Nu am făcut-o în acel moment pentru că nu era momentul potrivit şi pentru că am fost cooptată să fac altceva. Dar Scarlett Johansson a făcut o treabă fenomenală. De ce să îmi mai amintesc acum ce ar fi putut fi?! Ea a fost perfectă şi mie chiar mi s-a părut foarte distractiv‟, a declarat Blunt, în trecut.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Rebel Wilson jpg
JLo, inselata de Diddy  jpg
Robin Williams  foto   Shutterstock jpg
caravana2023 2 JPG
Kristen Stewart  foto   Instagram jpg
Rihanna jpg
marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Vrăjitorul din Oz jpg