Aer, apă, foc, pământ – Tainele celor 4 triade zodiacale explicate de astrolog

Când se spune despre o zodie că este semn de aer, se referă la triada de aer, din care fac parte zodiile Gemeni, Balanţă, Vărsător. Cele 12 semne zodiacale sunt împărţite în patru triade, care corespund celor patru elemente – aer, apă, foc, pământ –, din care este creată natura.

Astrologul Alexandra Coman ne-a explicat clar cum ne influenţează elementele existenţa şi care sunt caracteristicile importante, pozitive şi negative, ale nativilor din zodiac. Descoperă trăsăturile comune ale zodiilor şi vei putea „citi‟ cu uşurinţă oamenii cu care interacţionezi, lucrezi, convieţuieşti.

image

Semnele de foc

Triada de foc este compusă din Berbec, Leu şi Săgetător şi este caracterizată de ambiţie, dorinţa de a deschide drumuri şi de a se înscrie pe un drum al pionieratului, al cercetării şi al curiozităţii. Puncte forte: curajul de a începe lucruri, dinamismul, energia, entuziasmul. Puncte cu minus: agresivitate, repezeală, graba de a lua decizii, dificultate în a rămâne constanţi în deciziile luate.

Zodiile de pământ

Triada de pământ este triada celor care clădesc, celor care construiesc fizic, dar şi metaforic. Este triada celor care se mişcă mai încet, dar o fac eficient. Ea este compusă din zodiile Taur, Fecioară şi Capricorn.

Puncte forte: încăpăţânarea pentru atingerea scopului, ambiţia, forţa de muncă, realismul, raţiunea, ancorarea în realitate.

Puncte cu minus: unidirecţionalitatea, nu acceptă compromisuri, încăpăţânare şi limitare.

Semnele de aer

Triada de aer este compusă din Gemeni, Balanţă şi Vărsător. Este triada gânditorului, a mentalului, care construieşte idei, pe care alte semne le vor pune în practică. Reprezentanţii acestei triade nu sunt executanţi, cât mai degrabă sunt vizionarii, cei care planifică, cei care organizează, cei care, mental, au curajul de a vedea dincolo de aparenţe.

Puncte forte: imaginaţie, creativitate, comunicare, putere de negociere, putere de a media conflicte; este triada politicienilor – multe persoane născute în zodiile de aer activează în zona politică în întreaga lume.

Puncte cu minus: nu sunt buni executanţi, nu suportă să fie băgaţi într-un grup care acţionează la comandă, sunt superficiali, uneori, fac promisiuni pe care nu le pot ţine.

Triada de apă

Zodiile Rac, Scorpion, Peşti fac parte din triada de apă, triada empatică, emoţională, cea care simte, care se gândeşte cum reacţionează ceilalţi şi cum poate folosi în beneficiul său această reactivitate a maselor de oameni.

Puncte forte: clarviziune, intuiţie, sensibilitate, abilitatea de vedea dincolo de măstile oamenilor.

Puncte cu minus: impresionabili şi manipulabili, dar şi manipulatori, cei care se victimizează cu uşurinţă, au predispoziţie spre anxietate.

Echipa ideală, compusă din nativi ai celor 4 triade

Dacă ar fi să ne gândim la o lume perfectă şi am pune într-un context aceste triade, pe plan profesional, şi luăm de exemplu o echipă de oameni din zodii diferite, povestea s-ar putea creiona astfel: cei născuţi în triada de aer gândesc şi vizualizează proiectul, persoanele guvernate de zodiile din triada de foc animă, inspiră, deschid drumurile, menţin atmosfera bună de lucru, cei din triada de pământ lucrează şi stabilizează proiectul, ducându-l la îndeplinire, iar colegii din triada de apă stimulează emoţiile tuturor, pentru a simţi, a fi empatici şi a lucra la unison.

Sfatul specialistului

Astrolog Alexandra Coman

contact@alexandracoman.ro

2 alexandra coman astrolog jpg jpeg

Sunt 12 semne zodiacale, iar acestea sunt împărţite în patru triade – triada de foc, de pământ, de aer şi de apă –, care sunt extrem de importante, deoarece definesc trăsăturile de caracter ale personalităţii fiecărui semn zodiacal. Acestea au fost folosite pentru definirea celor patru arhietipuri psihologice: temperamental, coleric, melancolic, sangvinic. Părinţii psihologiei, Freud şi Carl Jung, amândoi au fost astrologi la origine şi pornind de la astrologie au pus bazele psihologiei. Când au pus bazele celor patru tipare comportamentale, ei, de fapt, au tradus în limbaj ştiinţific, academic, ceea ce noi, astrologii, foloseam de milenii.

@shutterstock



Recente

Elizabeth Hurley  jpg
obiceiuri demodate jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Eva Mendes, Ryan Gosling  jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
Singurul om inmormantat pe Luna  Sursa foto shutterstock 1454730908 jpg
Emmanuel Macron, Brigitte Macron  foto Shutterstock jpg
Matthew Perry, în comă două săptămâni colaj  Sursa   Shutterstock jpg
Robert Downey Jr, Susan Downey  jpeg
Camilla Parker jpeg
Click! Pentru Femei jpeg
Olivia Munn, Christie Brinkley  foto   Shutterstock jpg
Chuck Norris  foto   Shutterstock, Imdb jpg
Familia Regala, obiceiuri alimentare jpg
Sharon Stone și Billy Baldwin  foto   Shutterstock, Sliver (1993) jpg
haine jpg
Angelina Jolie jpg
Lily Allen  foto   Shutterstock jpg
probleme in cuplu jpg
menstruatie  jpg