Mâinile sunt un bun indiciu atunci când vrei să afli mai multe lucruri despre un om. Pe lângă liniile din palmă şi cei şapte munţi, chiar şi curbele care o separă de restul braţului reprezintă indicii valoroase în ceea ce priveşte destinul cuiva. Astfel, se spune că persoanele care au mai multe linii orizontale vor trăi mai mult. Cel mai frecvent, însă, putem observa câte două-trei „linii-brăţară“, dar se întâmplă să fie şi patru. Dacă prima linie este bine marcată, persoana va trăi între 23 şi 28 de ani, iar dacă este evidenţiată şi a doua, va trăi între 45 şi 56 de ani. Cei care au şi a treia linie vor avea o viaţă lungă, ce va dura în jur de 84 de ani, în timp ce a patra linie arată că vor trăi mai mult de 84 de ani.

Prima linie, cea mai importantă

Dacă este clară şi fără întreruperi, prima linie arată că persoana este sănătoasă şi că are o inimă de fier. În schimb, dacă aceasta este întreruptă, de-a lungul vieţii pot apărea anumite afecţiuni. La femei, de exemplu, poate fi vorba despre probleme ginecologice, iar la bărbaţi, despre infecţii urinare, prostată sau infertilitate. Din punct de vedere al personalităţii, o linie bine delimitată poate reprezenta faptul că persoana este indulgentă şi nesăbuită.

A doua linie anunţă o viaţă fericită şi prosperă

Starea emoţională a persoanei este arătată de a doua linie. Dacă este clară şi bine definită, acest lucru indică faptul că persoana se bucură de o viaţă împlinită, fericită şi prosperă. Se mai spune că persoanele care au a doua linie bine definită nu sunt demne de încredere şi sunt capabile de orice ca să-şi atingă scopul. Iar o „linie-brăţară“ întreruptă poate anunţa unele greutăţi financiare şi eşecuri în dragoste.

A treia linie – indicator al influenţei

Nu toate persoanele au o a treia linie. Aceasta reprezintă un indicator al succesului şi al influenţei. Cu cât este mai dreaptă, cu atât viaţa va fi mai plină de realizări şi de împliniri, mai ales pe plan profesional. De obicei, persoanele care au o linie întreruptă sau neclară au o ascensiune mai anevoioasă pe plan profesional. Această a treia linie poate să însemne, de asemenea, că vor trece printr-un divorţ sau printr-o dezamăgire în dragoste.

A patra linie – semn de longevitate şi de putere

Cea mai rar întâlnită este cea de-a patra „linie-brăţară“. Este paralelă cu a treia şi indică o viaţă lungă şi cu mulţi copii. Chiar dacă este întreruptă, o astfel de linie vorbeşte despre putere, o poziţie stabilă în viaţă, dar şi despre o carieră fulminantă.

Ştiai că ...
...
mâna stângă şi mâna dreaptă au roluri diferite în chiromanţie? Astfel, liniile de pe mâna stângă reprezintă temperamentul persoanei şi moştenirea sa genetică, fiind predeterminate de la naştere. Iar liniile de la mâna dreaptă se schimbă de-a lungul vieţii, reflectând transformarea persoanei. Aceasta este mâna care reprezintă viitorul.

...o mână paralizată poate duce la estomparea şi apoi la dispariţia liniilor de pe palmă? Este vorba de aşa zisul sindrom al „mâinii moarte“.