3 cadouri imateriale pe care să le faci în 2023

5 ianuarie 2023   Carieră

Există persoane în lumea asta care au tot ce și-ar putea dori și totuși tu trebuie să le faci un cadou cu diverse ocazii. Provocarea nu este una ușoară și, de cele mai multe ori, se lasă cu frustrări, care nu-și au locul într-un proces atât de frumos.

Sau mai există persoane cărora știi exact ce să le cumperi și nu este vorba despre lucruri materiale.

Tot mai des în ultimul timp am observat acest trend de a oferi cadouri experiențe mai degrabă decât lucruri materiale. Acestea din urmă, odată ce sunt consumate, sunt și uitate, însă experiențele pot oferi cunoștințe sau amintiri pe viață.

Adevărul fie spus, și noi preferăm mai tare să le facem cadou celor dragi cursuri care să îi ajute pe drumul spre o nouă carieră pe care și-o doresc, cum ar fi un curs autorizat de contabil, sau un weekend la spa, pentru o relaxare intensă.

Așa că, din experiența pe care am adunat-o de-a lungul anilor, îți dăm și ție sfaturi despre ce tipuri de cadouri să le cumperi celor dragi și care să nu fie materiale, ci mai degrabă o trăire pe care nu o vor uita ușor și de care își vor aminti cu zâmbetul pe buze de-a lungul anilor.

Cadouri experiență care vor fi apreciate de cei dragi

Fiecare persoană este diferită și are nevoi diferite, de aceea recomandările noastre nu sunt întocmai unei rețete care să se potrivească tuturor. Ce poți să faci în schimb este să preiei ideea de bază și să o adaptezi în funcție de fiecare persoană la care te gândești să îi faci cadou anul acesta.

1. Cursuri

Știm că poate părea un pic prea mult ideea de a face cadou cursuri celor dragi, însă vine un moment în viața oamenilor în care poate își doresc să facă o reconversie profesională și nu vor sau nu au timp să ia de la capăt o facultate.

În zilele noastre există o mulțime de cursuri de reconversie profesională în diverse domenii, livrate de traineri care profesează deja în meseria pe care îi pregătesc pe cei care aleg să se lase pe mâna lor.

Cu un asemenea cadou vei putea oferi șansa unei persoane dragi să facă un pas înainte în carieră sau, de ce nu, o schimbare.

2. Excursii

Atunci când rostești cuvântul ”excursii” probabil te gândești la călătorii scumpe sau care înseamnă o deplasare undeva departe.

De fapt, dacă stai să te gândești mai bine, excursie poate să fie și o plecare de o zi la un monument sau la un loc spectaculos aproape de casă, unde probabil prietena ta nu a mai ajuns până atunci.

Desigur, dacă bugetul îți permite, poți chiar să organizezi un city break în care să mergeți împreună chiar dacă nu este vreo ocazie specială, ci doar ca să îi arăți cât ți-e de dragă.

3. Momente de relaxare

În vuietul în care trăim, avem zile care pur și simplu ne epizează și simțim nevoia să ne relaxăm. Însă a doua zi ajungem să o luăm de la capăt și apoi uităm ce ne-am propus și repetăm totul săptămână de săptămână fără să ne rupem câteva momente să ne relaxăm și să lăsăm la o parte toate grijile măcar pentru o oră.

Suntem sigure că această poveste ți se aplică și ție și prietenelor tale. Tocmai de aceea, poți să îți oferi un cadou și să le oferi și lor o zi la spa; sau o ședință de masaj de relaxare; sau un weekend la o pensiune unde să nu trebuiască să facă sau să faceți nimic altceva decât să cutreierați împrejurimile și să vă relaxați povestind vrute și nevrute.

Oferă experiențe din suflet chiar dacă nu se întrevede o ocazie super specială și vei vedea cât bine poți să le faci celor din jur cu un simplu gest.

Credite foto: unsplash.com

Mai multe