4 obiceiuri alimentare ca să slăbeşti mai repede

23 august 2017   Carieră

Aşa cum bine ştii, eliminarea killogramelor în plus nu se întâmplă din senin, peste noapte, însă câteva pregătiri din timpul serii pentru cea de-a doua zi pot fi de mare folos. Dacă îţi doreşti să slăbeşti şi să te bucuri în acelaşi timp de un corp sănătos, iată 4 obiceiuri care te vor ajuta.

Pregăteşte-ţi pachetul

A nu-ţi plănui mesele e una dintre marile greşeli pe care poţi să le faci, potrivit nutriţioniştilor. Poţi evita tentaţiei de a mânca alimente cu calorii goale dacă îţi vei lua mâncare la pachet. Prepară-ţi o salată, de exemplu. Aceasta este plină de fibre şi proteine, îţi satisface pofta de mâncare şi menţine nivelul zahărului în sânge la valori normale. Rezistă tentaţiei de a îţi pune la pachet alimente nesănătoase.

Gândeşte meniul

După ce ţi-ai pregătit meniul pentru mâine, îl poţi gândi în avans pe cel de poimâine. Şi chiar mai mult, pentru întreaga săptămână. În acest fel, vei scuti timp preţios şi vei simţi ca ai mai mult timp dimineaţa. Când mergi la cumpărături pune în coş fructe şi legume, de diverse culori, pe care le vei combina apoi între ele. O variantă de mic dejun poate să fie ori un suc delicios de fructe preparat proaspăt, la care poţi adăuga scorţisoară, ori o budincă de seminţe chia. Foloseşte-ţi imaginaţia şi fă combinaţiile care îţi fac plăcere, dar care să fie şi sănătoase în acelaşi timp.

Fii organizată

Sari peste graba din dimineţile în care te pregăteşti să mergi la sală. Cum? Pregăteşte-ţi echipamentul cu o seară înainte, punând tot ce ai nevoie: adidaşi, şosete, echipament sportiv, apă. În acest fel vei evita să întârzii la antrenamente, aşadar nu mai ai nicio scuză să nu mergi la antrenamente.

Nu strica totul la final

Dacă ai avut grijă să mănânci curat la micul dejun şi la prânz, ar fi păcat să distrugi totul seara. În primul rând, încearcă să faci în aşa fel încât să nu mănânci la ore târzii. Ideal ar fi să nu depăşeşti ora 19. Alege legum uşoare, precum dovleceii, ardeii graşi, cartofii dulci, fierţi, la cuptor sau la grătar.

:

Mai multe