Dieta în funcţie de vârstă. Meniul zilnic pe care să-l adopţi dacă ai 20, 30, 40 sau peste 50 de ani

12 decembrie 2019   Carieră

Ştiai că alimentaţia diferă în funcţie de vârstă, mai alea atunci când vrei să slăbeşti? În mod evident, organismul şi funcţiile sale sunt diferite odată cu trecerea anilor, astfel că pentru a urma o dietă eficientă, care să te ajute să scapi de kilogramele în plus şi să îţi menţii sănătatea este bine să ştii exact cum ar trebui să arate alimentaţia ta zilnică.

Dacă la 20 de ani, organismul elimină imediat toxinele, iar arderile sunt la capacitate maximă, trecerea anilor îşi pune amprenta pe aceste funcţii, astfel că ele necesită stimulare, atât prin sport cât şi prin alimentaţie. Iată cum arată meniul pe o zi, în funcţie de vârstă, potrivit Libertatea.

Dietă de slăbit la 20 de ani

Mic dejun: 40 g cereale – fulgi de porumb sau de ovăz, 150 ml lapte, un fruct.

Prânz: 100 g carne slabă sau 130 g peşte, 15 g ulei de măsline, 200 g legume preparate sau crude, 60 g pâine, un iaurt, un fruct.

Gustare: 40 g pâine, 20 g ciocolată neagră.

Cină: 150 g legume crude sau preparate cu o lingură de ulei vegetal, 30 g brânză, un fruct. 

Citeşte şi: Te foieşti de pe o parte pe alta? Urmează aceste 5 sfaturi pentru a avea un somn odihnitor

Dietă de slăbit la 30-40 de ani

Mic dejun: un iaurt dietetic, 60 g pâine, 10 g unt,  lingură de dulceaţă.

Prânz: 40 g ton, 150 g legume preparate la abur, 150 g paste cu ulei de măsline, un fruct.

Cină: 250 ml supă de legume, 130 g carne slabă, 30 g brânză, 40 g pâine, un fruct.

Dietă de slăbit la 40 – 50 de ani

Mic dejun: 150 ml lapte degresat, un corn, 10 g unt, o lingură de dulceaţă;

Prânz: Un ou sau 50 g peşte,  150 g legume la grătar cu puţin ulei de măsline, un iaurt fără grăsimi, un fruct;

Cină: 150 g paste, 60 ml smântănă, 150 g peşte slab, 40 g pâine, 30 g brânză, un fruct.

Citeşte şi: Gheorghe Mencinicopschi spulberă mai multe mituri despre alimentaţie: "Untul şi slănina nu îngraşă!"

Dietă de slăbit peste 50 de ani

Mic dejun: 50 ml lapte semi-degresat, 60 g pâine, 8 g unt, un fruct.

Prânz: 150 g paste, 100 g legume crude, 100 g carne slabă, 2 linguri ulei vegetal, un iaurt integral, un fruct.

Gustare: 60 g pâine, 40 g brânză.

Cină: 300 ml supă de legume, 80 g peşte, o lingură de ulei de măsline, un iaurt integral, un fruct.

Mai multe