FOTO Călătorie în jurul lumii: cele mai frumoase și spectaculoase costume tradiționale

15 aprilie 2023   Dezvoltare personală

Călătorim în jurul lumii și îți prezentăm o parte dintre cele mai frumoase costume tradiționale. Astăzi avem pe listă: Mexic, Japonia, Finlanda, Scoția și Uzbekistan. 

Costumele naționale ajută la păstrarea moștenirii culturale a unei țări, așa că astăzi ne oprim asupra unora dintre cele mai colorate și mai spectaculoase costume tradiționale din întreaga lume, fie ele mai elegante sau cu aspect mai popular. 

Mexic  

Mexicul are mai multe stiluri de îmbrăcăminte care ar putea fi considerate costume naționale. Unul dintre cele mai des întâlnite este, pentru bărbați, ansamblul Charro plus sombrero (acea pălărie mare), pe care l-ai văzut la trupele de Mariachi. Costumul constă dintr-o jachetă cu multe broderii, purtată peste o cămașă de bumbac și pantaloni asortați. Cea mai comună ținută națională pentru femei include quechquémitl (un poncho colorat, triunghiular) și huipil (un fel de rochie largă, dreptunghiulară, care se îmbracă printr-o deschizătură în partea de sus. În funcție de lungime, huipil poate fi purtat ca atare sau înfășurat într-o fustă și cu curea. 

Japonia 

Celebrul kimono, unul dintre cele mai rafinate costume naționale din lume, este portul național al Japoniei. Acesta se utilizează la ocazii formale (de exemplu, festivaluri importante, nunți, ceremonia ceaiului), atât de către femei, cât și de către bărbați și poate fi fabricat dintr-o pânză mai subțire sau una mai densă și căptușită. Kimonoul este un ansamblu vestimentar elegant, alcătuit dintr-o lenjerie de corp lungă numită nagajuban, o centură care poartă numele de obi, o eșarfă numită obiage și o rochie colorată intens, cu mâneci extrem de largi care atârnă.  

Finlanda  

Îmbrăcămintea tradițională finlandeză este una dintre cele mai interesante și mai colorate. Costumul pentru femei constă dintr-o bluză de bumbac, o fustă, o vestă sau un corset, o jachetă, un șorț, o eșarfă, o bentiță (sau o pălărie) și pantofi. Costumul pentru bărbați constă dintr-o cămașă, pantaloni, vestă, jachetă sau palton, eșarfă, ceva pe cap și pantofi cu șireturi sau cu catarame. Rochia de dans popular a femeilor este lungă sau până la genunchi, pe alb, roșu și albastru și are o broderie strălucitoare, iar ținuta bărbaților cuprinde o cămașă albă, vestă roșie, pantaloni albaștri trei sferturi, cu șosete lungi, albe. 

Scoția 

Unele dintre cele mai vesele costume tradiționale sunt cele scoțiene pentru bărbați. Aceștia poartă faimosul kilt, o fustă până la genunchi, în culorile clanului din care face parte persoana, cu un fel de borsetă cu blană în jurul taliei și cu șosete până la genunchi. În partea de sus, bărbații poartă o cămașă albă, cravată și jachetă sau un fel de fular lung și lat trecut peste piept, peste cămașă. Costumul tradițional pentru femeile scoțiene implică o rochie lungă sau până la genunchi, cu corset, sau o fustă lungă purtată cu cămașă. 

Uzbekistan 

Foarte atractive vizual sunt și coloratele costume populare din Uzbekistan. Rochia tradițională a femeilor din Uzbekistan constă dintr-o tunică lungă, lejeră, cu multe culori, purtată peste peste pantaloni largi, peste care se mai pune în multe cazuri o haină în culori complementare. Costumul tradițional pentru bărbații uzbeci este alcătuită dintr-un fel de halat lung și larg, numit chapan, într-o culoare sau în mai multe, împodobit cu o împletitură decorativă.  

Foto: Shutterstock, Pinterest

Mai multe