Dormi şi slăbeşti! Cum te ajută somnul să scapi de kilogramele în plus? Îţi explică un antrenator de fitness
Oboseala aduce nu doar o putere mai mică de concentrare, ci şi alegeri culinare complet nesănătoase şi o dorinţa mult diminuată de a face mişcare. Iată de ce antrenorul britanic de fitness Joe Wicks crede că, dacă vrei să slăbeşti, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să acorzi prioritate somnului.
Joe Wicks este un antrenor de fitness britanic, autor şi personalitate media cu misiunea de a ajuta oamenii să trăiască o viaţă mai sănătoasă şi să se menţină în formă.
O alimentaţie corectă însoţită de mişcare făcută în mod regulat te menţin sănătos şi într-o formă bună, dar antrenorul britanic Joe Wicks pune accent mai mult pe odihnă. Dacă este suficientă, aceasta poate ajuta pe oricine să facă alegeri alimentare mai bune, să se mişte mai mult şi să se simtă mai puţin stresat. „Prioritatea numărul unu pentru cei care au probleme să facă mişcare sau unele legate de sănătatea mintală trebuie să fie somnul. Se vor trezi cu energia necesară pentru a face mişcare. Apoi, vor dori să ofere mâncare bună corpului lor. Este un ciclu”, a spus el.
Pofta de alimente nesănătoase creşte când eşti obosit
Un studiu efectuat în anul 2018 de oamenii de ştiinţă ai Universităţii din Arizona, SUA, a găsit o legătură între somnul insuficient şi obezitate. Cea mai mare parte dintre participanţii la cercetare au mărturist că, atunci când sunt obosiţi, poftesc mai mult la dulciuri sau la mâncare nesănătoasă, care le conferă plăcerea gustului, decât să gătească preparate sănătoase.
La ce oră merge la culcare antrenorul britanic pentru a avea energie şi a scăpa de poftele culinare?
Britanicul Joe Wicks a spus că el însuşi închide televizorul şi orice alt fel de ecran la lăsarea serii. Merge la culcare devreme, ceea ce are un impact extraordinar asupra modului în care se simte, după cum confirmă şi el. Încearcă să adoarmă la ora 21.00. Acest obicei i-a transformat complet viaţa şi i-a dat energie să facă mişcare înainte de trezirea copiilor lui, dimineaţa. Wicks a spus că somnul de la ora 21.00 l-a ajutat să-şi reducă şi consumul de junk food. Deseori poftea la mâncare nesănătoasă seara, iar acum nu mai mănâncă atât de mult. “Când eşti cu adevărat odihnit, este mult mai uşor să faci alegeri alimentare mai bune de-a lungul zilei”, susţine antrenorul.
Somnul insuficient îţi afectează sănătatea mintală şi emoţională
Dacă dormi mai bine îţi îmbunătăţeşti şi sănătatea mintală. Joe Wicks este şi un mare susţinător al exerciţiilor pentru sănătatea mintală: „Somnul este corelat cu sănătatea minţii, pentru că atunci când eşti epuizat, emoţiile tale sunt sporite. Te simţi mai stresat şi totul pare mult mai provocator”, a explicat antrenorul. După o noapte odihnitoare, ai energie să faci exerciţii fizice, ai o stare de spirit mai bună şi parcă totul pare posibil.
Citeşte şi:
Care sunt dietele cu care mulţi vor să slăbească în 2022. Mergi la sigur cu ele!
Un studiu din anul 2019 al Universităţii Harvard susţine afirmaţiile antrenorului şi arată că exerciţiile fizice previn şi susţin tratarea depresiei, deci este o legătură strânsă între odihna suficientă, mişcare şi prevenirea problemelor mintale. „Este mai greu acum ca niciodată să fii activ, sănătos, motiv pentru care trebuie să ai atât multă hotărâre să faci mişcare şi să găteşti, pentru că altfel este foarte uşor să te îngraşi şi să devii vulnerabil la diverse boli”, a subliniat Wicks.