Calinic de la Cernica, sfântul care s-a dăruit total semenilor

Primul sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Calinic de la Cernica, şi-a trăit întreaga viaţă în rugăciune şi în dragoste faţă de semeni. Sărbătorit în 11 aprilie, Sfântul Calinic a fost călugăr, preot, stareţ al Mănăstirii Cernica, episcop al Râmnicului, constructor şi restaurator de biserici.

Sfântul Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie 1787, la Bucureşti, primind la botez numele de Constantin. Crescut într-o atmosferă de evlavie, Constantin a iubit de mic rugăciunea, tăcerea, cinstea şi milostenia. Nelipsit de la slujbele religioase, tânărul a intrat ucenic la Mănăstirea Cernica, unde a fost primit cu dragoste părintească de stareţul Timotei. 

A condus, 32 de ani, Mănăstirea Cernica

Avea doar 21 de ani când a fost uns călugăr, schimbându-şi numele în Calinic, iar la scurt timp a fost învestit ca ierodiacon. Postea foarte mult, dormea doar trei ore pe noapte pe un scăunel pus într-un colţ al chiliei, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele ale mănăstirii. 

Sfântul Calinic a fost ridicat la treapta de ieromonah, chiar dacă se socotea cu totul nevrednic pentru a deveni preot. A fost numit duhovnic de însuşi mitropolitul Ţării Româneşti Nectarie, fiind ales stareţ la 11 ani de la intrarea sa în Mănăstirea Cernica. Mereu preocupat de înnoirea vieţii duhovniceşti în obştea sa, Sfântul Calinic a avut vocaţie de duhovnic, fiind solicitat pentru spovedanie nu numai de monahi, ci şi de credincioşii din toate părţile ţării.

Citeşte şi: Paştele, sărbătorit de acasă

Episcop al Râmnicului

Părintele Calinic a refuzat de mai multe ori să devină Mitropolit al Ţării Româneşti. Cum însă exista necesitatea unui păstor al credincioşilor din Râmnic, a acceptat propunerea domnitorului Barbu Ştirbei de a fi ales Episcop al Eparhiei Râmnicului – Noului Severin. 

Timp de 18 ani, Calinic a păstorit la Râmnic cu credinţă şi cu dragoste, înfăptuind, în pofida vremurilor grele, lucrări deosebite. Simţindu-se slăbit de bătrâneţe şi fiind bolnav, Calinic s-a retras la mănăstirea de metanie Cernica, unde a mai trăit doar un an. S-a mutat la Domnul în Sâmbăta Mare a anului 1868, în ziua de 11 aprilie.

Ctitor de biserici şi iubitor de cultură

Părintele Calinic a fost nu numai un bun administrator, ci şi un talentat constructor. A ridicat mai multe biserici şi paraclise, printre care se numără biserica-cetate din insula Sfântului Gheorghe, biserica Mănăstirii Pasărea, unde avea să-şi găsească liniştea la bătrâneţe mama sa, călugăriţa Filofteia, precum şi Schitul Frăsinei.

Sfântul Calinic a continuat opera culturală şi artistică a înaintaşilor săi. Iubitor de literatură, a scris versuri, o carte despre istoria Mănăstirii Cernica şi îndreptare duhovniceşti. De asemenea, a înfiinţat tipografia Kallinik Rîmnik, unde au văzut lumina tiparului importante cărţi bisericeşti, şi a construit o şcoală în satul Câmpina.

Citeşte şi: Sfântul Iacob Mărturisitorul, apărătorul icoanelor

A avut darul tămăduirii de boli

Potrivit mărturiilor contemporanilor săi, Sfântul Calinic a fost binecuvântat şi cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni. O întâmplare cunoscută este legată de schitul Frăsinei, unde Sfântul Calinic a introdus rânduiala călugărilor de la Muntele Athos şi a interzis intrarea femeilor. Se povesteşte că o copilă din satul Muereasca, care păştea vitele, a ajuns din greşeală în apropierea schitului, iar la scurt timp s-a îmbolnăvit. Sfântul a vizitat-o şi i-a citit rugăciunile de vindecare. Copila s-a însănătoşit şi vestea minunii s-a răspândit în toate părţile. 

De asemenea, ucenicul său Anastasie a povestit cum Sfântul Calinic l-a vindecat de epilepsie pe fiul meşterului care zidise Catedrala Episcopală din Râmnicu Vâlcea şi Mănăstirea Frăsinei.