Încă din copilărie, Sfântul Iacob a fost atras de învăţăturile creştine, iar la vârsta adolescenţei a intrat în mănăstire, fiind ucenic al Sfântului teolog Teodor Studitul. În scrierile sale, acesta din urmă avea doar cuvinte de laudă pentru curajul şi iscusinţa lui Iacob în luptele sale împotriva celor care necinsteau icoanele. După ucenicie, Iacob a devenit episcop al cetăţii tracice Anchialos, în perioada patriarhului Tarasie al Constantinopolului.

Retragerea din lume

Viaţa în urbe nu a fost, însă, pentru el, preferând liniştea şi petrecerea timpului în rugăciune. În plus, aceştia erau ani grei, în care Biserica Răsăriteană era confruntată de iconoclasm, adică profanarea şi distrugerea icoanelor de către oamenii cu putere ai vremii. Sfântul Iacob avea să sufere mult de pe urma acestei erezii. Împăratul Constantin Copronim i-a cerut şi lui să se lepede de obiceiul cinstirii icoanelor. Şi, nevrând să admită că sfintele icoane sunt idoli, episcopul Iacob a fost osândit să îndure multe chinuri, izgoniri, întemniţări, foame şi sete. După câţiva ani, Sfântul Iacob părăseşte slujirea episcopală şi pleacă în Bitinia, pe muntele Olimp.

Aici, în singurătatea naturii, duce o viaţă aspră şi austeră. Când nu se ruga, se ocupa cu scrierea de învăţături creştine. Ajunge, astfel, să fie cunoscut ca părinte duhovnicesc. Era vizitat şi cercetat de tot mai mulţi oameni, inclusiv iconoclaşti. Într-un final, Sfântul Iacob face o declaraţie public despre însemnătatea icoanelor şi despre importanţa cinstirii lor în credinţa ortodoxă. Deşi a avut mult de suferit de pe urma credinţei sale, se spune că Sfântul Iacob a trăit până la vârsta de 120 de ani. Pentru suferinţa şi îndurarea prigoanei în apărarea ortodoxiei, a fost aşezat de către Biserică în ceata Mărturisitorilor.

Moaştele Sfântului, depuse în Bitinia

Alte informaţii despre viaţa Sfântului Iacob aflăm şi din vieţile Sfinţilor Petru de Atroa şi Antonie cel tânăr, care i-au fost prieteni. De la biograful lui Antonie cel tânăr aflăm despre Sfântul Iacob că avea darul facerii de minuni. Procopia, soţia împăratului bizantin Mihail I, avea o evlavie deosebită faţă de Sfântul Iacob şi a dorit ca moaştele acestuiasă fie aduse la mănăstirea la care mergea ea în Constantinopol. Însă sfintele moaşte ale lui Iacob au fost depuse la o mănăstire din regiunea istorică Bitinia. Tot în 21 martie sunt pomeniţi Sfântul Ierarh Toma, patriarhul Constantinopolului, Sfântul Cuvios Serapion din Sidon, Sfinţii Mucenici Filimon şi Domnin, dar şi Sfântul Cuvios Viril, episcopul Cataniei.

Mai citeşte şi: Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli