Paştele, sărbătorit de acasă

1 painted romanian easter eggs jpg jpeg

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a anunţat că, anul acesta, toate slujbele de Paşte se vor ţine cum se cuvine, dar fără participarea enoriaşilor. În timp ce clopotele vor bate, preoţii vor sluji, iar lumina de la Ierusalim va ajunge în biserici, creştinii din toată ţara vor putea ieşi în balcoane sau în curţile caselor, cu o lumânare aprinsă, pentru a se închina şi a spune un Hristos a-nviat.

Pentru a evita răspândirea noului coronavirus, dar pentru a oferi, totuşi, oamenilor, o modalitate de a sărbători Paştele, Patriarhia Română a decis să ca parohiile şi mănăstirile din întreaga ţară să urmeze aceleaşi reguli stricte nu doar pentru slujba Sfintelor Paşti, ci şi pentru slujbele de Florii şi din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri).

Cu ajutorul voluntarilor

Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică, în Sâmbăta lui Lazăr, pe 11 aprilie, după Vecernie, sau în Duminica Floriilor, pe 12 aprilie. Ramurile binecuvântate şi vor fi distribuite de către voluntari credincioşilor din parohie care solicită acest lucru. Voluntarii trebuie să poarte măşti şi mânuşi de protecţie.

Acelaşi lucru se va întâmpla şi pentru distribuirea „paştilor”, adică pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin. Pentru persoanele vârstnice şi cele bolnave, „paştile” vor fi aduse la domiciliu de către voluntari, în vinerea şi sâmbăta de dinaintea sărbătorii sau în prima zi de Paşti. Şi 1n acest caz voluntarii vor purta mască şi mânuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.

Ceilalţi credincioşi îşi vor putea lua pâinea binecuvântată în persoană. Astfel, în Joia Mare, pe 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, „paştile” vor fi ambalate igienic în pachete închise. Apoi, în zilele de vineri şi sâmbătă, acestea vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara bisericilor.

Citeşte şi: Mărturii ale credinţei din inima Braşovului

Spovedanie la domiciliu

Anul acesta, nici spovedania şi nici împărtăşirea nu vor putea fi făcute în biserică. Credincioşii pot, însă, chema preoţii acasă pentru aceste servicii. BOR a instruit preoţii ca, la intrarea în locuinţa credincioşilor, să folosească încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară şi să se spăle pe mâini cu apă şi săpun sau cu dezinfectant. De asemenea, cartea de cult, epitrahil şi trusa liturgică folosite pentru împărtăşirea celor bolnavi, trebuie dezinfectate atât înainte, cât şi după fiecare vizită la domiciliu.

Slujba Învierii Domnului va începe, ca de obicei, la ora 12 noaptea şi va fi transmisă de unele canale de televiziune, având în vedere că nicio biserică nu are voie să primească oameni la slujbă. Patriarhia Română sugerează ca, tot la miezul nopţii, când clopotele răsună la toate bisericile unde preoţii slujesc, credincioşii să iasă, cu o candelă aprinsă, la ferestre, pe balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la o distanţă de cel puţin doi metri, cu salutul pascal „Hristos a înviat!” şi răspunsul „Adevărat a înviat!”, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.

Citeşte şi: Postul Paştelui, tradiţii din moşi strămoşi



Recente

femeie antreprenor magazin flori 8279013 jpg
vitaly gariev WHXI5Ciuu0c unsplash jpg
De ce e numit Sfantul Apostol Andrei ocrotitorul Romaniei  Sursa imagine shutterstock 524363197 jpg
tinctura de usturoi beneficii jpeg
photorealistic style clouds woman jpg
Cele mai recomandate scaune auto pentru copii în 2025 jpg
copil strange monede intr un borcan 7118209 jpg
1762850981 rGLC png
leasing png
top view online psychologist concept jpg
toamna jpg
bride putting earrings jpg
calendar ortodox 2018 27 octombrie sfantul dimitrie basarabov jpeg
2150936613 jpg
Gestionarea eficienta a unui credit nevoi personale Sfaturi de baza jpg
7955 jpg
portrait young blonde woman posing jpg
gold aesthetic wallpaper with hand wearing rings jpg
portrait human being depicted with angel wings jpg
pexels yankrukov 7233912 jpg