Sfinţii care ocrotesc călătorii

24 iunie 2018   Spiritualitate

 Înainte de drumurile lungi, pregăteşte-te puţin şi sufleteşte. Acordă timp unor rugăciuni care să îi ferească pe cei dragi de necazuri şi să vă ajute să vă întoarceţi cu bine.

Sfântul Hristofor apără de neprevăzut

Protector al celor care călătoresc, Sfântul Mucenic Hristofor vine în ajutorul celor care au parte în drumurile lor de vremea rea, inundaţii, fulgere. Mulţi şoferi obişnuiesc să poarte în maşinile lor iconiţe şi talismane ale sfântului, având nădejde că vor fi astfel păziţi de accidente şi de trasee cu peripeţii. Despre Sfântul Hristofor, numit şi „Purtătorul de Hristos“, se ştie că s-a creştinat în vremea împăratului roman Decius, când creştinii erau persecutaţi. Pentru că nu putea să postească, încerca să-şi spele greşeala ajutându-i pe oameni să treacă cu bine un râu foarte periculos. Într-o zi a salvat viaţa unui copil care fusese luat de curent. Odată ajuns pe uscat, în siguranţă, Hristofor a aflat cu uimire că micuţul era chiar Hristos. „Ai purtat pe umeri nu doar lumea toată, ci şi pe Cel care a creat-o. Eu sunt Hristos, regele tău“, i-a zis El.

Sfântul Prooroc Ilie, protecţie la înălţime

Dacă urmează să călătoreşti pe calea aerului, cele mai potrivite rugăciuni sunt cele adresate Sfântului Ilie. Este reprezentat în tradiţia creştină conducând un car de foc şi trimiţând fulgere şi trăsnete în timpul furtunilor. Vremea rea poate fi domolită cu ajutorul rugăciunilor spuse din suflet, care îi ajută pe cei care călătoresc să ajungă cu bine la destinaţie.

Sfântul Arhanghel Rafail, îndrumătorul

Este unul dintre îngerii din cea de-a opta ceată îngerească, cea a arhanghelilor. Sfântul Arhanghel Rafail este protector al celor care pornesc în călătorii cu griji sau cu treburi. Despre el stă scris în Vechiul Testament, în „Cartea lui Tobit“, că l-a îndrumat pe dreptul Tobie pe calea spre Raguel, pentru a o lua de soţie de Sara, fiica lui. Aceasta nu se putea căsători din cauza unui duh necurat care-i ucidea pe toţi cei care doreau să-i fie miri. Sfântul Rafael l-a sfătuit pe Tobie s-o ceară de soţie şi să aibă încredere că Dumnezeu îi va purta de grijă. De aceea, în icoane el este înfăţişat ţinându-l de mână pe Tobie şi ocrotindu-l.  

Rugăciunea părinţilor pentru copiii care călătoresc

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, şi ai călătorit împreună cu cei doi ucenici care mergeau la Emaus, Însuţi, Stăpâne, călătoreşte şi cu copilul acesta, binecuvântând călătoria sa. Trimite-i înger păzitor ca oarecând lui Tobie, ca să-i fie povăţuitor şi să-l păzească nevătămat de toată întâmplarea cea rea, pentru ca să se întoarcă cu pace, sănătos trupeşte şi sufleteşte. Tu, Cel ce niciodată nu Te desparţi de robii Tăi, nu Te despărţi nici de copilul acesta. Tu, Care ai zis: Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor, fii cu acest copil până la ultima lui suflare. Ajută-l să nu cadă în ispita vrăjmaşului şi să se întoarcă din drumul său simţind ajutorul Tău şi cunoscând harul Tău, ca să laude şi să slăvească Numele Tău cel Sfânt. Amin!“

Mai multe