Călătorie spirituală prin Dobrogea

Dobrogea rămâne un tărâm plin de tentaţii pentru iubitorii de călătorii şi de istorie. Te invităm să le descoperi mai ales pe acelea care sunt în afara traseelor mult prea bătute de turişti. Ai astfel şansa să intri într-un univers aparte să întâlneşti oameni deosebiţi şi locuri de neuitat. Iată câteva idei pentru drumurile tale de vară.

Mănăstirea Celic-Dere-Trei icoane miraculoase

Unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dintre Dunăre şi Marea Neagră,Mănăstirea Celic-Dere se află la 23 de kilometri sud-vest de Tulcea. Schitul a fost construit de călugări români şi de doi monahi ruşi veniţi de la Sfântul Munte Athos. Din 1845,aici vieţuiesc măicuţe,călugării fiind strămutaţi la Mănăstirea Saon. Numele de Celic-Dere îi vine de la pârâul în valea căruia se găseşte. (În limba turcă,„pârâiaşul de oţel“). Mănăstirea adăposteşte în prezent trei icoane unice,considerate făcătoare de minuni.

Este vorba despre Eleusa,o icoană miraculoasă a Maicii Domnului,care lăcrimează. În paraclisul mănăstirii se află icoana Maicii Domnului Năruşaiscaia. Ea a scăpat de două ori din foc,înainte de a ajunge aici,pe când aparţinea unei familii de credincioşi din comuna Năruşăi,judeţul Ismail. Dar cel mai de preţ odor al sfântului lăcaş de la Celic-Dere este „icoana care se curăţă singură“.

Este acoperită de o umbră închisă la culoare care se şterge pe o jumătate a picturii,dezvăluind chipul zâmbitor şi blând al lui Iisus. Se spune că,atunci când se va lumina pe de-a-ntregul,se vor petrece mari schimbări în lume. Mulţi creştini şi-au găsit leacul pentru diverse boli în rugăciunile rostite la icoanele de la Celic-Dere.

Mănăstirea Saon-Pildă de credinţăPovestea Mănăstirii Saon începe în anul 1846,sub ocupaţie otomană,când monahii de la Mănăstirea ­Celic-Dere au fost strămutaţi lângă Balta Saonului şi au ridicat un paraclis,câteva chilii,apoi o bisericuţă din lemn,cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”,care au format iniţial Mănăstirea Cilicul de Jos,numită peste ani Saon.

Vechea biserică s-a păstrat până astăzi. Schitul a fost desfiinţat în timpul regimului comunist,chiar în anul sfinţirii sale,1959,pentru ca din anul 1972 să funcţioneze sub administrarea Mănăstirii Cocoş. Abia după evenimentele din 1989,a redevenit de sine stătător.

Dacă mergi în pelerinaj la mănăstirile din Dobrogea,include şi Schitul Saon în traseu,pentru că aici găseşti o icoană a Sfintei Treimi,datând din 1884,o parte din lemnul Sfintei Cruci,părticele din moaştele Sfinţilor Epictet,Astion,Inochentie Mitropolitul,Vichente şi Maxim Grecul,precum şi din veşmintele Cuvioasei Parascheva,ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava şi ale Sfântului Grigorie Decapolitul.

Credincioşi închinându-se la racla sfinţilor martiri de la Niculiţel

Mănăstirea Cocoş-Ridicată printr-o minune

Pe locul unde astăzi se găseşte Mănăstirea Cocoş s-a aflat un vechi schit de sihaştri pe la finele secolului al XVII-lea. Existenţa mănăstirii se datorează a trei călugări moldoveni întorşi de la Sfântul Munte Athos. Se aflau în drum spre Mănăstirea Neamţ,când au avut acelaşi vis în care li ­s-a arătat un cocoş.

El le-a poruncit să întemeieze o mănăstire pe locul unde dormeau. Ştiind că un cocoş i s-a arătat tot în vis şi Apostolului Petru,s-au gândit că este o vestire dumnezeiască şi au renunţat să continue drumul spre Neamţ.

S-au oprit şi au început construirea sfântului lăcaş lângă satul Cocoşului,numit aşa pentru că aici,noaptea,se auzea un cocoş sălbatic cântând. În prezent,aici se găsesc raclele cu moaştele a patru sfinţi martiri,Zotic,Atal,Camasie şi Filip,descoperite la doar şase kilometri de Mănăstirea Cocoş,la Niculiţel,alături de o inscripţie pe care stăteau scrise numele lor. În anul 1971,o inundaţie scosese la iveală cripta martirică,unică în sud-estul Europei,care adăpostea sicriul cu osemintele sfinţilor ucişi în anul 303.

Cetatea Halmyris-Găzduieşte moaştele a doi sfinţi martiri

La circa doi kilometri de Murighiol,în imediata apropiere a ruinelor vechii cetăţi Halmyris,găseşti mănăstirea cu acelaşi nume,care este încă în construcţie. Doar chiliile au fost terminate. Pe la sfârşitul secolului al IV-lea,aici exista un oraş fortificat,care avea un centru episcopal. O invazie barbară l-a făcut să decadă trei secole mai târziu.

Printre ruinele lui au fost descoperite o bazilică datând din anul 324 şi o criptă care proteja moaştele a doi sfinţi martiri:Epictet preotul şi Astion monahul. Ambii sunt prăznuiţi în fiecare an,la data de 8 iulie.