5 jocuri care le activează copiilor gândirea strategică şi le stimulează creierul
Copiii învaţă enorm prin joacă. De la abilităţile cognitive, la dezvoltarea funcţiilor motorii şi relaţionarea socială, joaca îi ajută să câştige abilităţi importante pentru tot restul vieţii. În acelaşi timp, cele care le stimulează celor mici gândirea, creativitatea şi capacitatea de inovaţie pot fi extrem de utile pentru a-i ajuta să îşi atingă adevăratul potenţial.
5 jocuri care le activează copiilor gândirea
Învăţarea şi dezvoltarea sunt două procese constante din viaţa copiilor, însă de noi depinde câtă informaţie reuşesc să absoarbă şi cum îi ajută acest lucru pe viitor. Prin intermediul jocurilor care contribuie la stimularea gândirii, copiii îşi dezvoltă gândirea analitică, capacitatea de a rezolva probleme, abilităţile lingvistice, orientarea în spaţiu, gândirea critică, dar şi capacitatea de înţelegere. Iată care sunt jocurile cu ajutorul cărora copiii îşi pot dezvolta şi cultiva aceste abilităţi:
Jocurile de memorie
La fel cum un muşchi se întăreşte prin exerciţiu, aşa şi memoria noastră se îmbunătăţeşte dacă o exersăm frecvent. Există numeroase jocuri de memorie disponibile pentru telefon sau tabletă, dar şi jocuri cu cartonaşe. Copiii sunt încurajaţi să se concentreze şi să descopere imagini similare sau identice, după ce le-au văzut doar preţ de o secundă. Aceste jocuri stimulează mai ales memoria fotografică şi pot fi de mare ajutor în cazul copiilor care au probleme cu capacitatea de concentrare.
Jocurile lego
Jocurile lego de azi au devenit atât de complexe încât pare că este nevoie de ajutorul unui adult pentru a construi de la zero jucăriile complicate din cutie. Totuşi, orice părinte al cărui copil a pus mâna pe un astfel de joc lego ştie deja că cei mici nu au nevoie decât de manualul cu instrucţiuni pentru a construi în timp record jucăriile. Jocurile lego îmbunătăţesc dexteritatea copiilor, logica şi capacitatea de relaţionare şi îi pot ajuta pe cei mici inclusiv să stabilească mai uşor legături sociale cu cei din jur, atunci când construiesc împreună cu un părinte sau cu un alt copil.
Jocurile de învăţare a unei limbi străine
Există numeroase jocuri cu ajutorul cărora copiii pot învăţa o nouă limbă într-un mod distractiv şi interactiv. Nu numai că îi ajută pe cei mici să înveţe câteva cuvinte şi expresii de bază într-o altă limbă, dar pot avea un impact şi pe termen lung, când ei şi-ar putea dori să continue studiile începute în copilărie legate de o anumită limbă. Cei mai mulţi vor dori să înveţe engleza, pentru a se descurca mai bine cu computerul sau a se uita fără subtitrări la desene animate ori filme, însă îi poţi sugera micuţului tău şi o limbă străină mai rară, dacă vrei să îl încurajezi să îşi deschidă şi mai mult orizonturile.
Jocurile puzzle
Puzzle-urile îmbunătăţesc coordonarea motrică, dexteritatea şi ajută la dezvoltarea creierului celor mici, prin îmbunătăţirea orientării în spaţiu. Jocurile puzzle sunt potrivite pentru copiii de orice vârstă şi chiar pentru adulţi, pe care îi pot ajuta să se elibereze de stres şi anxietate. În cazul micuţilor timizi, puzzle-urile pot fi şi o modalitate foarte bună prin care să interacţioneze cu părinţii sau cu alţi copii.
Citeşte şi: Pubertatea la băieţi. Ce trebuie să ştii despre această perioadă
Jocurile de tip „găseşte obiectul”
Jocurile cu obiecte ascunse, fie că vorbim despre cele pe computer, fie de cele de pe tabletă, îi ajută pe copii să înveţe să-şi menţină atenţia mai mult timp, le îmbunătăţeşte acuitatea vizuală şi capacitatea de concentrare. Astfel de jocuri sunt şi foarte distractive pentru cei mici, astfel că părinţii nu vor trebui să depună prea multă muncă de convingere.
Citeşte şi: Psihiatru: "Părinţii permisivi dau naştere unei generaţii de monştri"
Sursa foto: Shutterstock/Copyright:Goran Bogicevic