Un joc de doar 3 minute îți poate salva relația de cuplu!

4 decembrie 2023   Relații de cuplu

Dacă relația ta de cuplu se află în impas sau, pur și simplu, îți dorești să o îmbunătățești, îți propunem să încerci alături de partener următorul joc! Este foarte simplu, distractiv și durează doar 3 minute. În plus, beneficiile pot fi pe măsura așteptărilor! 

În viziunea psihologului John Gottman, autorul celebrei cărți „Cele șapte principii ale unei căsnicii fericite”, disprețul față de partener este una dintre problemele care duc la separare și divorț. Astfel, pentru a preveni despărțirea, el a conceput o tehnică care se bazează pe opusul disprețului, și anume - pe recunoștință.

Citește și: Top 10 profesii care te predispun la divorț. A ta este pe listă? 

Recunoștința, secretul care îți poate salva relația de cuplu 

Relațiile pot fi protejate prin recunoștință, este de părere psihologul John Gottman. Odată ce partenerul își dă seama cât este de apreciat, acesta va fi mai puțin tentat să își compare relația cu alta, să se certe cu partenerul de viață și ulterior să se ajungă la separare. Potrivit specialistului, beneficiul vine din recunoștința pe care o simte din partea celuilalt. 

Jocul care îți poate salva relația de cuplu

John Gottman a inventat un joc care se bazează pe recunoștință. Acesta se numește „tenisul de recunoștință‟, iar pentru a-l pune în practică, ai nevoie de un cronometru pe care să îl setezi la 3 minute.

Apoi, primul partener afirmă câte un lucru pentru care este recunoscător în relație, apoi al doilea partener spune de ce se simte recunoscător și tot așa până când cronometrul se oprește.

Este și mai benefic dacă recunoștința are legătură cu trăsăturile partenerului de viață, spre exemplu: „Îmi place că ești dispus să mă pui pe primul loc‟ sau „Apreciez când alegi să mergi cu mine la cumpărături‟.

Citește și: Vrei să atingi mai ușor fericirea? Află mai multe despre mindfulness! 

În acest fel, partenerii „își servesc‟ recunoștința unul față de celălalt, precum jucătorii de tenis care servesc în teren. Ideea este să oferi și să primești cât mai multe puncte de recunoștință într-un timp cât mai scurt. De asemenea, jocul poate fi pus în practică alături de membrii familiei sau cu colegii de muncă. 

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe