Vrei un copil? Renunță la partidele rapide de sex! Ce spun noile studii
Un nou studiu le vine în ajutor cuplurilor care-și doresc un copil și le oferă noi informații despre ce trebuie făcut pentru a-și spori șansele de-a concepe.
Cei care-și doresc o familie trebuie să țină cont de câteva lucruri deloc imposibile. În primul rând, dacă-ți dorești un copil, e recomandat să renunți la partidele rapide de sex și tu împreună cu partenerul tău trebuie să vă concentrați atenția pe a vă simți bine în dormitor. Simplu, nu?
Aceste două lucruri au rezultate uimitoare – în cazul bărbaților, dacă aceștia se simt bine între așternuturi, le crește numărul spermatozoizilor, iar femeilor le sporesc șansele să rămână însărcinate.
În cadrul studiului respectiv, numărul spermatozoizilor bărbaților a crescut cu 58% atunci când acestora li s-a dat pornografie virtuală să urmărească, care i-a făcut să simtă că participau activ la întreaga experiență excitantă, spre deosebire de bărbații care doar s-au uitat la niște filmulețe clasice și imagini explicite de sex.
Comentând rezultatele studiului, co-autorul acestuia, Alla Pacey, care este profesor de Sănătate masculină la Universitatea Sheffield, a declarat: „Acest studiu confirmă faptul că, dacă ai parte de sex plăcut, îți crești șansele de-a concepe un copil”.
„Nu se rezumă totul la o partidă rapidă de sex avută în acea zi a lunii în care femeia ovulează. Acest lucru dovedește cu vârf și îndesat că bărbații produc spermă de calitate superioară în momentul în care sunt mai excitați”, a continuat acesta să explice.
Studiul respectiv, publicat în jurnalul de Biologie reproductivă și Endocrinologie, a implicat 63 de donatori, care au produs diverse mostre de spermă într-o clinică. S-a analizat motilitatea spermei în fiecare mostră oferită, pentru a detecta gradul de fertilitate și dacă acei spermatozoizi pot obține o sarcină sau nu.
Mai mult, bărbații erau mai puțin excitați atunci când se abțineau de la sex mai mult, lucru care contrazice recomandările obișnuite. De obicei, li se spune bărbaților care-și doresc copii să nu ejaculeze înainte de sex un număr anume de ore, pentru a îmbunătăți calitatea spermei.
Experții susțin că nu este o certitudine absolute că le-a crescut fertilitatea celor care au urmărit imaginile virtuale tocmai pentru că au făcut acest lucru, au fost mai excitați urmărind clipul virtual, spre deosebire de cei care au privit doar niște fotografii explicite sau un film pornografic.
E nevoie de mai multe studii pentru a trage o asemenea concluzie cu toată convingerea. Dar, cel mai probabil, aceste lucruri sunt legate – bărbații excitați mai mult au șanse mai mari să conceapă un copil.
Foto - Shutterstock