Victor Hugo, un dependent de sex care scria dezbrăcat

Inspirația nu vine oricând și oricum! Iar unul dintre cei mai mari scriitori din istorie știa acest lucru, motiv pentru care recurgea la orice obiceiu sau rutină posibilă pentru a așterne pe hârtie cuvinte cu impact.

image

The Guardian ne informează că celebrul poet, dramaturg și romancier francez avea niște metode aparte pentru a scoate din el cea mai bună formă posibilă a scrisului său. Victor Hugo (1802-1885) avea un ritual anume înainte de-a se așeza la birou ca să scrie. Nu-și dorea să-i fie distrasă atenția în niciun fel, motiv pentru care impunea câteva reguli stricte acasă la el.

Hugo se încuia singur înctr-o încăpere întunecată, în care nu-și lua cu el decât obiectele cu care scria și… muza care să-i țină companie. Ce-l inspira pe Victor Hugo?

Simplul fapt că stătea singur și nu era întrerupt de nimeni și nimic îi era de-ajuns. Ce-i putea întrerupe concentrarea? Păi, chiar și hainele de pe el! Da, da! Hugo renunța la haine complet atunci cand scria, după cum susține „Journal of Applied Behavior Analysis”, din Biblioteca Națională de Medicină.

De ce i se părea că stând gol-goluț la birou se putea concentra mai bine? În primul rând, pentru că dezbrăcat nu intereacționează nimeni cu alți oameni, nu te apuci să ieși din casă și să te plimbi, să piezi astfel timpul dacă nu porți nici măcar lenjerie intimă pe tine, care să-ți acopere părțile intime, nu?

Când îl cuprindea frigul scriind de zor la „The Hunchback of Notre-Dame”, în 1831, tot ce făcea era să pună un fel de păturică pe el care să-i acopere… părțile esențiale, atâta tot. Soția lui, care-i știa toate secretele, a scris în autobiografia ei că scriitorul prefera un șal împletit, care să-l acopere din cap până-n picioare, în timp ce-și desfășura activitatea preferată.

„Își încuia hainele undeva, ca să nu fie tentat să le ia și să le poarte pe afară. Se scufunda în romanul lui de parcă era o închisoare care-l ținea captiv. Era foarte abătut din cauza asta”, a declarat soția acestuia, iar The Guardian a preluat spusele ei.

Hugo nu avea apucături ciudate numai în privința scrisului său. MensXP susține că francezul avea o aplecare anume pentru tot ce era erotic și era un binecunoscut dependent de sex.

Victor Hugo avea numeroase partenere de sex – de multe ori, apelând la prostituate locale – care-l vizitau zilnic sau el le făcea vizite constante. De fapt, scriitorul era un client fidel al bordelurilor din zona în care locuia. Atunci când a murit, toate bordelurile din oraș au jelit dispariția celui mai fidel client al lor și i-au adus un omagiu binemeritat.  

Foto - Shutterstock



Recente

shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg