Ai multă energie? Semn că metabolismul tău funcționează corespunzător. Iată și altele!

8 septembrie 2023   Curiozități

Semnele că metabolismul funcționează corespunzător pot varia în funcție de persoană, dar există anumite indicii generale prin care poți să îți dai seama că totul este în regulă. Iată care sunt acestea! 

Content image

Metabolismul reprezintă totalitatea proceselor chimice și fizice din organism, care transformă alimentele și nutrimentele (de exemplu: aminoacizii, carbohidrații și lipidele) în energie și în substanțe necesare pentru buna funcționare a corpului.

Citește și: Cele mai întâlnite mituri despre metabolism. Nu te lăsa influențat de ele! 

Sănătatea metabolică este crucială atât pentru starea generală de sănătate, cât și pentru longevitate. În schimb, problemele metabolice pot crește riscul de afecțiuni cronice, inclusiv de boli de inimă și diabet de tip 2. Dar ce înseamnă, cu adevărat, „să ai un metabolism sănătos‟? 

Cum îți dai seama că metabolismul funcționează corespunzător 

Rata metabolică (sau cantitatea de energie pe care organismul o consumă pentru a susține funcțiile vitale) este influențată de mulți factori, inclusiv de: genetică, vârstă, sex, funcție hormonală, nivel de activitate și de eventuale afecțiuni medicale. Prin urmare, structura unui metabolism sănătos este unică pentru fiecare. Cu toate acestea, există câțiva indicatori generali care arată că metabolismul funcționează corespunzător. 

Citește și: Metode garantate de stimulare a metabolismului

Te recuperezi rapid după boală 

Dacă ai răcit, iar simptomele pe care le experimentezi sunt ușoare sau dacă te recuperezi rapid după boală, înseamnă că sistemul tău imunitar, împreună cu metabolismul, funcționează corespunzător.

Dr. Kelley explică pentru „Real Simple‟: „Un răspuns imunitar puternic folosește o cantitate mare de energie, așa că necesită un metabolism funcțional‟. 

Digestia funcționează corespunzător 

O digestie corespunzătoare înseamnă și un metabolism sănătos, deoarece sănătatea intestinală se bazează pe metabolism, mai exact, pe capacitatea bacteriilor de a transforma alimentele în nutrimente. O digestie bună înseamnă: mai puține (sau deloc) gaze intestinale, balonare și lipsa disconfortului. 

  • Știi că metabolismul tău funcționează corespunzător și dacă ai suficientă energie pentru a face față activităților zilnice, inclusiv exercițiilor fizice intense. 

Un nivel ridicat de stres? Nici vorbă! 

Poate că te confrunți cu activități stresante, dar dacă metabolismul funcționează corespunzător, nu îl vei resimți. Când ești stresat, corpul răspunde prin creșterea ritmului cardiac și tensiunii arteriale. Când ai un metabolism sănătos, există și suficientă energie pentru a susține aceste funcții, scrie sursa menționată. 

Sursă foto: Shutterstock 

Mai multe