Arbori seculari din lume

15 octombrie 2017   Curiozități

Îşi înalţă crengile până la cer, iar pe scoarţa lor timpul a lăsat urme adânci. Cei mai bătrâni arbori ai lumii sunt un dar al naturii şi impresionează orice muritor prin statura impozantă, grandoare şi măreţie.

Sequoia vechi de 2.200 de ani

Aceşti uriaşi ai regnului vegetal sunt regăsiţi în număr mare în Statele Unite. Sequoia poate trăi mii de ani, iar la maturitate poate ajunge la 145 de metri înălţime. Recordul oficial al mărimii este deţinut de un sequoia gigant, „Generalul Sherman“, botezat după numele unui erou al războiului civil. Arborele creşte într-un parc naţional din California şi a bătut toate recordurile. Se ridică la 84 de metri deasupra solului, are un diametru de 7,7 metri şi se estimează că are venerabila vârstă de 2.200 de ani.  Cu un volum de 1500 de metri cubi, conţine suficient material lemnos cât să se poată zidi din el 40 de case, cu câte 5 camere fiecare.

Măslinii venerabili din Grădina Ghetsimani

Măslinul este arborele veşnic roditor din Orientul Mijlociu, fiind un copac cu o longevitate extraordinară şi cu o putere de regenerare foarte mare. Astfel, dacă este tăiat, lăstarul poate răsări, din nou, din aceeaşi rădăcină. Frunzele măslinilor se menţin verzi pe întreaga durată a anului. Măslinul preferă climatul cu ierni blânde şi veri toride şi se dezvoltă foarte bine pe soluri calcaroase, răcorite de briza mării. Se spune că cei mai vechi arbori, care dau rod încă de pe vremea lui Iisus Hristos, sunt măslinii din Grădina Ghetsimani. Au o vechime de peste 1000 de ani. Menţionată de câteva ori în Noul Testament, mica pădure se află la poalele Muntelui Măslinilor din Ierusalim, un loc considerat sfânt de creştini. În ciuda vârstei lor înaintate, măslinii rezistă provocărilor moderne, fiind puţin afectaţi de poluarea din zonă.

Stejarul Îngerului, neînfricatul

Unul din cei mai frumoşi, dar şi mai bătrâni copaci din lume, este Stejarul Îngerului, de pe insula Jones, în Carolina de Sud (SUA). Nu se ştie cu exactitate care este vârsta acestuia, însă specialiştii aproximează că are mai mult de 500 de ani. Arborele neobişnuit atinge 20 de metri înălţime, iar coroana sa are o suprafaţă de 1600 de metri pătraţi. De-a lungul timpului, acest veteran vegetal a avut de înfruntat o mulţime de fenomene naturale, însă întotdeauna a rezistat eroic. Localnicii spun că numele stejarului vine de la proprietarii bucăţii de pământ pe care creşte: Justis şi Martha Angel („înger“, în traducere). Potrivit localnicilor, spiritele sclavilor care munceau pe moşia celor doi încă mai pot fi văzute la ceas de seară, în jurul impozantului arbore.

Mai multe