De ce spunem la telefon „Alo!‟ şi cine l-a rostit prima dată

Faptul că salutul „Alo!‟ rămâne modalitatea favorită de a începe o conversație telefonică l-ar deranja probabil pe cel care a brevetat invenţia telefonului, Alexander Graham Bell, dacă ar mai fi în viață astăzi. El şi-ar fi dorit ca lumea să răspundă la telefon cu „Ahoy‟, dar acesta nu a prins.

Unul dintre cele mai vechi cuvinte folosite pentru a saluta este holla, o interjecție de la începutul secolului al XVI-lea care înseamna şi „Stop!” care provenea dintr-un cuvânt francez și mai vechi: holà.

Cele mai multe variante ale acestuia au fost folosite pentru a atrage atenția cuiva. Hillo (sau hilloa) era utilizat pentru „a saluta o persoană îndepărtată sau ocupată”, conform Oxford English Dictionary. Hollo – sau haloo, hallow, holloa, ho-lo au precedat cuvântul „Alo!‟, un strigăt folosit pentru chemarea câinilor de vânătoare.

Cum s-a ajuns la impunerea lui „Alo!‟

După câteva decenii, a început să se rostească versiunile sale britanice, hullo și hulloa, în semn de salut. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, cuvântul devenit popular, dar acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată fără Thomas Edison, inventatorul becului.

În anul 1877, o scrisoare i-a fost trimisă de  Thomas B.A. David, președinte al districtului central din Pittsburgh, SUA, şi al unei companii de telegraf. „Crezi că vom avea nevoie de un salut pentru a începe o convorbire telefonică. Se aude la 10 până la 20 de metri distanță. Ce crezi?" i-a scris acesta.

Edison credea că se poate spune pur și simplu „Bună ziua!” persoanei de la capătul celălalt al telefonului. Inventatorul a invocat cel mai veche scop al salutului, acela de a atrage atenția cuiva.

Pe măsură ce tehnologia a evoluat, era logic ca receptorul să fie primul care vorbește. Datorită influenței lui Edison asupra industriei de telefonie în plină dezvoltare, manualele de operare recomandau adesea salutul „Bună ziua!”, dar acesta nu a prins.

Atunci, Edison a susţinut folosirea apelativului „Alo!‟ pe care îl utilizau englezii la vânătoare, deoarece considera că este cel mai uşor de auzit la distanţe mari. Dovadă stă o scrisoare a lui Edison descoperită de istoricul englez Allen Koenigsberg.

Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului i-a ajutat pe cei cu deficienţe de auz

Toată lumea ştie despre Alexander Graham Bell şi invenţia sa, telefonul. A fost primul care a brevetat tehnologia telefonică în Statele Unite ale Americii şi care a fondat sistemul de telefonie Bell în anul 1877.

Deşi n-a fost singura persoană care a inventat transmiterea vorbirii prin cabluri electrice, obţinerea brevetului i-a permis să-şi petreacă viaţa inventând.

Se cunosc mai puţine despre faptul că Graham Bell a fost educator pentru persoanele cu deficienţe de auz şi că metodele sale continuă să provoace controverse în comunitatea celor cu tulburări de auz.

În unele privinţe, Alexander Graham Bell a schimbat în bine modul în care privim educaţia persoanelor cu deficienţe de auz. Metodele orale şi facilitarea comunicării între persoanele surde şi cele care aud au avut rezultate pozitive. Unii istorici indică acest lucru ca moştenire a lui Bell la fel de mult ca invenţiile sale.

Cu toate acestea, motivele care stau la baza acestor sugestii sunt legate de perceperea celor cu probleme de auz ca pe oameni mai puţin capabili.