De unde vin biscuiţii graham?

1 mai 2017   Curiozități

Probabil nu i-ai acordat prea multă importanţă acestei gustări crocante, pe care o poţi folosi ca ingredient în numeroase blaturi. Fiecare bucăţică dreptunghiulară are la bază o istorie interesantă care a plecat de la ideea de a-i ţine pe oameni departe de păcate.

Biscuiţii graham sunt gustări preparate din făină integrală,îndulciţi cu miere sau melasă. Au la origine ideile reverendului presbiterian Sylvester Graham (1794–1851),totodată reformator american în materie de dietă. El nu a inventat propriu-zis făina,pâinea ori biscuiţii care-i poartă numele,dar aceste produse alimentare au fost inspirate de predicile şi teoriile sale religioase.

Reverendul credea că dorinţele carnale erau alimentate de mâncărurile grase,pe care americanii le consumau la acea vreme. Aşa că a insistat ca populaţia să adopte o dietă sănătoasă,bazată pe legume,pentru a ţine ispitele trupeşti în frâu. Popularii biscuiţi graham au făcut parte din această mişcare de educare nutriţională a maselor.

La origine,biscuiţii graham nu erau atât de apetisanţi pe cât ai crede. Comparativ cu biscuiţii săţioşi şi cu gust uşor dulceag pe care îi cumperi azi,produsele autentice erau mai degrabă fade,uscate şi deloc atrăgătoare. Preparaţi din făină integrală,îmbogăţită cu tărâţe,le lipseau aroma şi fineţea variantei contemporane.

Reverendul Graham credea că o dietă vegetariană – fructe şi legume proaspete,fără carne şi condimente –,completată cu o pâine realizată din făină integrală,era obligatorie pentru un stil de viaţă care implica minimalizarea plăcerilor de tot felul.

Adepţii lui Graham se numeau „Grahamiţi“ şi au format una dintre primele mişcări vegetariene din Statele Unite ale Americii.

Produsele de tip graham au fost create pentru adepţii mişcării reverendului şi comercializate îndeosebi pentru aceştia. Pe măsură ce faima lui Graham s-a răspândit în SUA,şi alţi oameni au început să comercializeze produsele de acest gen,însă el,personal,nu a primit niciun ban din vânzarea lor.

Mai multe