Drumul muzicii: de la gramofon la playere
Cine nu iubeşte muzica? Pentru mine, ea este mai mult decât o pasiune, este un mod de a trăi. Fac parte din generaţia care asculta melodii pe casete, pe care le derulam cu creionul şi îmi doream să le aud la nesfârşit.
După cum bine ştii, evoluţia muzicii este strâns legată de dezvoltarea tehnologiei, căci fără instrumentele de redare nu am putea să ne bucurăm de suportul pe care este înregistrată, fie el bandă magnetică sau CD. Istoria aparatelor „de pus muzică“ s-a scris de-a lungul câtorva secole.
Automatofone şi fonautografe
Epoca dispozitivelor de redare a sunetului începe cu aşa-numitele automatofone, termen care cuprinde toate dispozitivele destinate să producă muzică prin procedee mecanice. Flaşneta face parte din această categorie, la fel şi pianele mecanice, toate având la bază o cartelă perforată, care programează succesiunea notelor muzicale. În 1857, este brevetat fonautograful francezului Édouard-Léon Scott de Martinville, capabil să înregistreze vocea umană. Inventatorul fixează un stilet pe o membrană elastică şi se înregistrează chiar pe sine, cântând o melodie pentru copii.
Patefonul lui Thomas Edison
Tot un francez, Charles Cros, găseşte în 1877 o modalitate de a înregistra sunetele pe un suport îmbibat cu negru de fum. Numeşte invenţia sa – nebrevetată, însă - paleofon. În paralel, inginerul american Thomas Edison descoperă fonograful, îl brevetează şi îl şi comercializează. Maşinăria, dotată cu pâlnie pentru redarea sunetelor, foloseşte un cilindru – de ceară, mai întâi, apoi acoperit cu foiţă de cositor – pe care sunt gravate sunetele în cursul înregistrării, acestea fiind apoi citite cu ajutorul unui ac. Inginerul german Émile Berliner contribuie şi el la dezvoltarea domeniului muzical, brevetând străbunicul discului clasic. Primul aparat care foloseşe astfel de discuri este numit gramofon.
Casetele audio şi discurile compacte, o frenezie muzicală
În anii ’60, casetele câştigă rapid monopolul pe piaţa muzicii, datorită simplităţii lor şi a preţului redus. Fiecare stochează 10 -12 melodii ale artiştilor în vogă. Douăzeci de ani mai târziu, cele mai mari companii producătoare de dispozitive electronice îşi unesc forţele şi creează un sistem care să poată stoca informaţia audio în format digital. Primul compact disc este lansat în anii ’80, în Asia, şi are o capacitate de o oră, după care se extinde la 74 de minute, suficient pentru a stoca Simfonia a IX-a a lui Beethoven.
Aparatele milenariştilor
Pentru a acoperi nevoia de cât mai multă muzică pe un dispozitiv, o companie germană creează Mp3 playerul portabil. Dispozitivul devine extrem de îndrăgit de pasionaţii de tehnologie şi muzică, căci capacitatea sa de stocare e mult mai mare decât cea a CD-urilor, e dotat cu căşti şi are dimensiuni reduse. Pe rând, marile companii lansează şi alte variante ale aparatului, cu o memorie mai mare şi cu un meniu simplificat. Astăzi, telefoanele mobile de timp smartphone au şi rolul de „cutiuţă muzicală“, redând fidel mii de melodii păstrate în memorie.