Muzica i-a dat putere să trăiască
Oare cum ar fi să iei viaţa de la capăt? Mulţi cu greu şi-ar putea imagina asta! Lavinia Răducanu a trecut prin această experienţă, iar destinul a pus-o în faţa unor încercări care i-au marcat existenţa.
Şi-a dorit să ajungă solistă de operă
De mică,Lavinia s-a îndrăgostit iremediabil de muzică.
Au urmat ani întregi de vocalize,lecţii de pian şi canto,toate sacrificiile fiind făcute în numele unei cariere de soprană.
La 19 ani,cu multă emoţie,debuta ca solistă de operă. A urmat o perioadă fructuoasă din punct de vedere profesional.
Lavinia a urcat pe scenă alături de Beatrice Rancea la Teatrul Muzical din Constanţa şi mai târziu la Teatrul Muzical din Timişoara.
Apoi,ca într-un vis urât,totul părea să se năruiască din cauza unei boli cumplite.
Un verdict dureros:cancer la gât!
Acordurile muzicale s-au împletit neaşteptat cu destinul Laviniei,nu fără suferinţă şi renunţări,dintr-o pasiune care avea să-i aducă dezamăgiri,dar şi speranţa unui nou început.
Muzica i-a umplut sufletul de emoţie şi vocea ei le-a adus mângâiere celor care veneau s-o asculte.
Puţini însă ştiau că doctorii îi descoperiseră multe chisturi pe corzile vocale.
Verdictul era dur,un cancer la gât care ameninţa să-i distrugă întreaga carieră. În ciuda greutăţilor,artista a mers totuşi înainte...
Şase luni de tăcere şi suspine
Întrucât avea de respectat contracte,Lavinia era nevoită să urce pe scenă şi apoi să meargă prin spitale.
„Încă speram să pot rezolva cumva problema asta,aşa că am consultat mai mulţi medici.
Nu voiam să cred că nu voi mai putea urca pe scenă“,mărturiseşte artista. Au urmat nouă operaţii,din zona nasului până pe laringe.
Ultima dintre aceste intervenţii,efectuată în Italia,i-a afectat foarte tare,aproape iremediabil,corzile vocale.
„Timp de şase luni,n-am avut voie să vorbesc,să citesc sau să ascult muzică.
Doctorii mi-au recomandat doar să mă odihnesc şi să nu mă forţez în niciun fel“,spune Lavinia.
S-a vindecat cu ajutorul soţului
Cât timp a fost prin spitale,Lavinia l-a avut alături pe Gabi,un prieten care avea să-i devină soţ.
După experienţa traumatizantă din străinătate,abia peste un an,ea a început să vorbească,şi primul cuvânt rostit pe silabe a fost numele celui cu care avea să formeze o familie.
Însă lucrurile nu erau nici pe departe rezolvate.
„Nu ştiam pe ce drum s-o apuc din punct de vedere profesional şi am intrat într-o depresie cumplită“,povesteşte ea.
Lavinia a trecut peste o boală grea,şi acum îşi reface viaţa alături de familia ei şi de Taraful Rromak
Un alt drum şi vise care se împlinesc
Văzând suferinţa soţiei lui,Gabi i-a propus să i se alăture într-un nou proiect muzical.
Aşa a luat naştere Taraful Rromak,şi Lavinia şi-a găsit treptat un nou scop în viaţă.
Ea a început să culeagă folclorul romilor din mai multe ţări.
„Vocea mai groasă pe care o am acum mă ajută să interpretez melodiile rome scrise şi să creez o adevărată atmosferă pe scenă“,mărturiseşte ea.
Viitorul sună promiţător
Între timp,Lavinia şi Gabi au devenit părinţi. Băiatul lor are 2 ani şi jumătate,pare fascinat de clapetele pianului şi-i „fură” mamei microfonul din mână ori de câte ori are ocazia.
Mamă acasă,pedagog pentru copiii din comunitate,cu care face cursuri de pian,canto şi balet,terapeut pentru colegii de breaslă cu probleme ale corzilor vocale,artistă pe scenă şi o soţie devotată,Lavinia se declară o femeie împlinită.
Suferinţa a făcut-o mai puternică şi n-ar da timpul înapoi să schimbe nimic.
Poate mai mult decât în ţară,Lavinia Răducanu şi Taraful Rromak au mare succes în străinătate. Acum,artista o să fie din nou mamă şi are multe idei pentru concertele pe care le va susţine. Văzând-o,nu m-am putut abţine să n-o invidiez pentru curajul cu care a înfruntat viaţa şi a mers mai departe când totul părea să fie fără scăpare.