FOTO Colecție de culori rare: află cum au fost descoperite și unde le poți admira astăzi!

27 iulie 2023   Curiozități

Spectrul de culori cuprinde o gamă infinită de nuanțe și tonuri, iar numărul lor poate fi foarte mare. Îți arătăm o parte dintre cele rare nuanțe și îți spunem cum au fost concepute. 

Ochiul uman poate distinge până la 10 milioane de nuanțe și tonuri, scrie „Reader’s digest‟. Cele mai cunoscute șapte nuanțe sunt, desigur, culorile curcubeului, și anume: roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet, însă și cele 9.999.993 de nuanțe așteaptă să fie admirate. Prin urmare, ce-ai spune dacă am trece în revistă o parte dintre cele mai rare nuanțe din lume? 

Albastru ultramarin 

Cândva, această nuanță a fost atât de rară încât depășea prețul aurului. De pildă, artiștii care foloseau acest pigment așteptau luni de zile să le vină comenzile de albastru ultramarin. 

Această nuanță a fost inițial obținută prin măcinarea unei pietre semiprețioase originară din Afganistan, numită Lapis Lazuli (sau Lapis). Ulterior a fost folosită la realizarea unor lucrări speciale. Abia la sfârșitul anilor 1820, această nuanță a început să fie produsă în fabrici din Franța și Germania. 

Citește și: De ce sunt culorile semaforului roșu, galben și verde și cum au fost alese

Galben indian 

Această nuanță este considerată a fi rară datorită originii sale bizare. Se spune că galbenul indian, folosit de artiști importanți, precum Van Gogh, provine din urina vacilor subnutrite din orașul bengalez Munger, scrie „Reader’s Digest‟.  Explicația este că vacile au fost hrănite doar cu frunze de mango, iar urina lor a căpătat această nuanță specială de galben. Astăzi, galbenul indian poate fi admirat în lucrări de la Muzeul de Artă Modernă din New York.  

Maro egiptean 

Numită și „mumia‟ maro, această nuanță rară a fost produsă cândva prin măcinarea mumiilor.  Conform „Reader’s Digest‟, după ce rezervele de mumii s-au terminat, au existat zvonuri că s-au folosit și corpuri „tinere‟ la realizarea pigmenului. 

Tyrian

Purpuriul de Tyrian sau Tyrian este o nuanță rară de violet, care are în spate o poveste interesantă. Se spune că Hercule se îndrepta spre plajă când animalul său a început să mestece un obiect de pe jos. Nasul animalului a căpătat această culoare, iar Hercule a încerat să o obțină ulterior din mucusul unor specii de melci Murex. Și pentru că plaja era în apropierea orașului Tyr, i-a dat denumirea de violet „Tyrian‟. 

Sursă foto: Pinterest, Reader’s Digest 

Mai multe