Te confrunți frecvent cu dureri de spate? Renunță la aceste obiceiuri!

18 octombrie 2023   Curiozități

Durerile de spate pot avea multiple cauze - de la factori genetici și supraponderabilitate la leziuni și afecțiuni medicale. De asemenea, inclusiv unele obiceiuri pot provoca astfel de probleme. 

Uneori, este dificil să faci față durerilor de spate din cauza disconfortului pe care îl resimți în zona coloanei vertebrale. Aceste dureri pot afecta semnificativ calitatea vieții și pot limita capacitatea de a desfășura activitățile zilnice, de aceea, este important să descoperi care este cauza apariției lor, iar dacă ai dureri persistente și severe, să cauți ajutor medical. Iată câteva obiceiuri care le provoacă! 

Purtarea fustelor strâmte 

Poate că fustele strâmte îți evidențiază formele și te ajută să întorci privirile celor din jur, dar dacă le porți zilnic, aceste obiecte vestimentare îți pot afecta spatele. Fustele strâmte restricționează mișcarea în zona șoldurilor, ceea ce provoacă încordarea coloanei vertebrale și apariția disconfortului. 

Citește și: Cum îți alegi salteaua de pat dacă te confrunți cu dureri de spate 

Mersul pe tocuri înalte 

Când porți tocuri înalte, poziția și alinierea coloanei vertebrale sunt afectate, deoarece se schimbă centrul de greutate al corpului și apar tensiuni suplimentare asupra spatelui și articulațiilor. Pentru a preveni astfel de probleme, poartă mai rar pantofi cu toc, iar când îi alegi, optează pentru tocuri sub 5 centimetri. 

Spălatul vaselor în mod greșit 

Spălatul vaselor poate să provoace dureri de spate dacă nu vei fi atentă la postură. Când te apleci la chiuvetă, este important să ai spatele drept și să nu te apleci în partea inferioară a spatelui. De asemenea, dacă te apleci la chiuvetă prea repede sau prea mult (timp de câteva minute), mușchii spatelui devin tensionați, ceea ce provoacă disconfort și durere. Pentru a evita încordarea spatelui, când speli vasele stai dreaptă și pune un picior pe un scaun mic. 

Citește și: Exerciții pentru spate care te scapă de cocoașă, dureri și îți îndreaptă coloana vertebrală 

Evită stresul! 

Stresul joacă un rol semnificativ în apariția și agravarea durerilor de spate, deoarece determină mușchii să se contracte și să devină tensionați. Mușchii tensionați cauzează disconfort și pot agrava durerea. Mai mult decât atât, stresul ne face mai sensibili la durere, ceea ce înseamnă că disconfortul poate fi perceput ca fiind mai intens decât în mod normal. 

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe