Cum afli perioada optimă pentru rezervări către cele mai căutate destinaţii în 2020?

26 noiembrie 2019   Evenimente

Îţi place să călătoreşti şi eşti mereu în căutare de oferte care să nu-ţi golească prea mult buzunarele? Ei bine, echipa momondo a analizat milioane de zboruri şi a creat un instrument care te va ajuta să afli când este perioada optimă pentru rezervări către cele mai căutate destinaţii: Travel Smart.

Fie că alegi o destinaţie mai călduroasă pentru a lua o pauză de la temperaturile de acasă sau doar îţi doreşti să pleci în city-break-ul mult aşteptat, stabileşte-ţi concediul în funcţie de perioada optimă pentru rezervările de bilete şi hoteluri.

Echipa momondo a analizat milioane de căutări pentru a afla care sunt zilele ideale de rezervare pentru a obţine cele mai bune preţuri.

Pagina dedicată campaniei de informare a călătorilor despre cum pot să obţină cele mai mici preţuri în vacanţele pe care le planifică poate fi accesată aici.

Perioada optimă de a călători în Europa

Românii pot beneficia de cele mai mici preţuri (potenţial de economisire de până la 56%) atunci când achiziţionează bilete de avion în medie cu 63 de zile înaintea zborului, pentru călătorii care au loc marţea în orele de seară. Costurile vor fi mai mari dacă zborurile au loc duminica (cu aprox. 23%), iar decolările de dimineaţa aduc preţuri mai mari decât cele din finalul zilei (cu aprox. 19%). Există şi destinaţii către care perioada optimă pentru achiziţionare este diferită de tiparul observat: Roma (91 zile înainte), Londra (82 zile înainte), Milano (104 zile înainte), Istanbul (44 zile înainte).

În ceea ce priveşte cazarea, românii pot obţine preţuri cu până la 49% mai mici dacă rezervă o cameră de hotel în medie cu 118 zile înainte. Din nou, multe destinaţii sunt mai permisive decât media, printre care Viena (45 zile înainte), Barcelona (55 zile înainte), Atena (58 de zile înainte), sau Istanbul (54 zile înainte).

Mai citeşte şi: Pe urmele poveştilor cu vie, în labirinturile cramei Cricova

Călătorii către alte continente

Zborurile cele mai ieftine către locaţii din alte continente sunt achiziţionate în medie cu 51 de zile înaintea decolării (potenţial de economisire de până la 42%). Printre excepţii se află Phuket (114 zile înainte), Colombo (111 zile înainte), New York (99 zile înainte) sau Dubai (74 zile înainte).

Rezervările de hoteluri în afara Europei beneficiază de preţuri mai mici dacă sunt efectuate în medie cu 115 zile înainte de check-in, potenţialul de economisire fiind de până la 69%. Printre locaţiile care fac excepţie de la această regulă se numără şi Zanzibar (42 zile înainte), Phuket (78 zile înainte), Amman (34 zile înainte) sau Dubai (47 zile înainte).

Analiza preţurilor se bazează pe căutări de zboruri (dus-întors, clasa economică) şi hoteluri (cameră dublă, 3/4 stele) în perioada 01.08.2019 - 30.09. 2019 pentru date de călătorie din 2019.

Mai citeşte şi: Cele mai frumoase destinaţii de Crăciun 2019

Mai multe