Karpatia Horse Show 2023: cea de-a opta ediție, calificativ pentru Jocurile Olimpice de la Paris!

14 septembrie 2023   Evenimente

Probe ecvestre pline de adrenalină și spectacole cu muzică live!

Cea de-a opta ediție a Karpatia Horse Show, ce va avea loc între 22-24 septembrie, pe Domeniul Cantacuzino din Florești, Prahova va reuni într-o locație istorică și elegantă sportivi din România și de peste hotare pentru un eveniment unic în sud-estul Europei. Concursul Complet Internațional CCI 4* va aduce puncte pentru Jocurile Olimpice de la Paris concurenților ce vor participa la spectaculoasele probe de călărie.  

Un adevărat “festival” ecvestru, Karpatia Horse Show aduce o notă aparte față de alte concursuri hipice. Organizatorii creează un micro-univers dedicat echitației cu activități în aer liber, concerte live, demonstrații ecvestre și lifestyle. Vor fi trei zile pline de aventură și distracție, în care clasicele concursuri de dresaj, cross-country, obstacole și atelaje vor fi dublate de concertele unor soliști și trupe foarte apreciate de public.

Pe scena Micul Trianon, va concerta în premieră la Florești solista Laura Bretan (o voce de excepție, finalistă a America’s Got Talent și invitată pe marile scene ale lumii) acompaniată de pianistul argentinian Mariano Castro. Alte concerte live vor veni din partea Dorei Gaitanovici, Cristinei Lupu și trupei Indie rock, Jurjak, artiști care se disting prin abordările unice în peisajul muzical românesc.

Evenimentul – singurul de acest gen din România - este o invitație la evadare din cotidian, alături de familie, prieteni sau colegi, Domeniul Cantacuzino fiind la doar o oră distanţă de capitală și de alte orașe din județele Prahova, Brașov, Dâmbovița și Giurgiu. Ca în fiecare an, organizatorii au pregătit activităţi variate pentru public, atât pentru adulți, cât și pentru copii: de la concursuri demonstrative cu atelaje cu doi și patru cai, concursuri ecvestre mai puțin cunoscute și echitație de agrement, la ateliere creative, sportive și de aventură, experienţe culinare gourmet, aventura park, târg de lifestyle și chiar o zonă cu loje VIP.

Suntem încântați că această ediție este etapă calificativă pentru Jocurile Olimpice de la Paris. În 2024 se sărbătoresc 100 de ani de la ediția din 1924. Miliarde de telespectatori și milioane de spectatori vor umări 10.000 de sportivi ce concurează la 329 de probe în cadrul a 32 de sporturi olimpice! Pregătirile Concursului Complet Internațional de la Paris au început deja, și suntem mândri că România a intrat în acest circuit prin ediția Karpatia Horse Show din acest an. Evenimentul nostru a înscris deja călăreți din Austria, Bulgaria, Cehia, Ecuador, Elveția, Marea Britanie și Spania precum și cunoscuți călăreți din România.Toți aceștia vor acumula puncte importante pentru Jocurile Olimpice, dar vor oferi și un spectacol excepțional, o șansa unică pentru publicul din România de a-i urmări live în spectaculoasele probe de dresaj, sărituri peste obstacole și mai ales aventuroasa probă de cross-country. Totodată, marii maeștri ai atelajelor din Transilvania vor oferi, ca în fiecare an, un spectacol extraordinar de măiestrie ecvestră și abilitate tehnică. Vă așteptăm pe Domeniul Cantacuzino între 22-24 septembrie, la Karpatia Horse Show”, spune directorul evenimentului, Mihnea Vîrgolici.

Concurs Complet Internațional, calificativ pentru JO Paris 2024

Destinat cuplurilor călăreț- cal de până la 4*, fiecărei probe îi este consacrată o zi.

Originea probei complete de călărie se regăseşte în concursurile la care participau ofiţerii de cavalerie, demonstrând abilităţile excepţionale ale cailor și în vânătoarea de vulpi (fox hunting) de pe domeniile nobiliare. Publicul va putea admira mişcările elaborate – cuprinse acum în proba de dresaj, care se derulează în cadrul Karpatia Horse Show în ziua de vineri, 22 septembrie.

A doua zi, pe 23 septembrie concurenţii vor parcurge până la 6 kilometri pe teren variat, sărind peste obstacole naturale spectaculoase (buturugi, iazuri, tufișuri, etc) pentru a-și dovedi  rezistenţa şi viteza în orice condiţii în proba de cross-country, programată sâmbătă. În această zi, publicul este invitat la o promenadă pe întregul domeniu, urmărind evoluţia fiecărui concurent şi provocările aduse de fiecare obstacol amenajat într-un punct de belvedere.

Proba finală, de duminică, 24 septembrie, cea de sărituri peste obstacole mobile este menită să evidenţieze salturi în cadenţă precisă, contra-cronometru, pe un parcurs care solicită abilităţi tehnice şi de strategie, susţinute de o condiţie fizică ireproşabilă a unui astfel de cal – campion.

Punctajul cumulat obținut la cele trei probe de dresaj, cross-country și sărituri peste obstacole va decide câștigătorul și-i va aduce puncte prețioase pentru Jocurile Olimpice ce vor avea loc la Paris, la fix 100 de ani de când acestea s-au desfășurat ultima dată în Orașul Luminilor.

Domeniul Cantacuzino, un loc de poveste

Parcul Domeniului cu o suprafață de 150 de hectare, alături de Palatul Micul Trianon, ambele fondate de Gheorghe Grigore Cantacuzino, reprezintă monumente istorice de o eleganță aparte, ce asigură în fiecare an “contextul” ideal pentru desfășurarea unui Concurs Complet de echitaţie care rivalizează cu cele vest-europene.

O “coincidenţă“ este faptul că proba de concurs complet a devenit disciplină olimpică în anul 1912, când se derula construcţia Palatului Micul Trianon de la Floreşti.

Construit în manieră eclectică franceză, triumfală, de factură romantică şi cu referinţă directă la stilul Ludovic al XIV-lea, Palatul Micul Trianon din Florești – replica micșorată a Marelui Trianon de la Versailles -  a fost conceput pentru a demonstra aspirațiile României către Occident și apartenența ei la cultura europeană la începutul secolului XX, în plină epocă de modernizare şi prosperitate a țării. Prim-Ministru, Șef de Guvern, preşedinte de Cameră şi Senat, dar și descendent al unei vechi familii imperiale bizantine, Gheorghe Grigore Cantacuzino şi-a dorit să lase posterităţii un simbol al unei familii care a dat României mai mulţi conducători ce au contribuit fundamental la dezvoltarea sa.

În fiecare an, organizatorii inspiră publicul prin acțiuni de voluntariat pentru a-l incita să adopte regulile respectării mediului înconjurător, al reciclării și ecologiei. Mai mult, participarea la eveniment cuprinde şi o valenţă caritabilă: o parte dintre fondurile strânse prin vânzarea biletelor sunt direcţionate către consolidarea Domeniului Cantacuzino şi a Palatului Micul Trianon care necesită intervenții urgente de restaurare.

La Karpatia Horse Show, publicul este invitat nu numai să ia parte la unul dintre cele mai aşteptate evenimente dedicate universului ecvestru din România, dar și să se îmbrace în ținute de inspirație hipică și să se alăture celebrei parade a eleganței de duminică, 24 septembrie, unde se vor dărui premii ca în fiecare an.

Karpatia Horse Show înseamnă trei zile magice în compania cailor, dar și un spectacol complet al performanţei sportive, descoperirea atleților care vor face concursuri demonstrative ori a marilor maeştri cu atelaje însoțite de doi și patru cai, precum și a probelor de working-equitation.

Un lifestyle inspirat de frumusețea cailor și noblețea sportului ecvestru, bucuria de a fi la plimbare şi de a redescoperi o parte semnificativă a istoriei şi patrimoniului României prin vizitarea Domeniului Cantacuzino de la Floreşti prin tururi ghidate, socializarea de calitate vor aduce bucurii întregii familii între 22-24 septembrie pe Domeniul Cantacuzino din Florești, Prahova.

Bilete și abonamente până pe 20 septembrie!

Preţul unui abonament pentru cele 3 zile de show costă 120 lei pentru adulţi, 180 lei pentru un adult + 1 copil şi 230 lei pentru un adult + 2 copii.

Preţurile biletelor valabile o singură zi: 22, 23 sau 24 septembrie sunt: 80 lei pentru adulţi, 120 lei pentru un adult + 1 copil şi 150 lei pentru un adult + 2 copii.

După data de 20 septembrie se mai pot achiziționa bilete de o zi (22 sau 23 sau 24 septembrie) contra sumei de 100 lei la adulți și 50 lei pentru copii.

Organizatorul a facilitat și o zonă de camping pentru 10 rulote, 20 locuri car camping și 200 de adulți. Mai multe detalii aici.

În zilele de desfăşurare ale evenimentului, bilete valabile pentru o singură zi se pot achiziţiona şi de la punctele de acces pe Domeniul Cantacuzino.

Programul complet al evenimentului îl regasiți aici

Pentru a intra în atmosfera Karpatia Horse Show, vă invităm să urmăriţi retrospectiva ediţiei 2022: https://www.youtube.com/watch?v=mkiCJV-W6fM

Mai multe detalii şi imagini de la ediţiile anterioare şi ce vă urma găsiţi pe paginile oficiale:

https://show.karpatiahorse.ro/

https://www.facebook.com/karpatiahorse/  şi

https://www.instagram.com/karpatiahorseshow/.

Karpatia Horse Show 2023, Ediţia a VIII-a, este un eveniment organizat de: Asociaţia Ecvestră Hipohouse, Domeniul Cantacuzino, Rumor Consult în parteneriat cu Federaţia Ecvestră Internaţională şi Federaţia Ecvestră Română.

SPONSORI: Pluriva, Engie, Procema, Menatwork, Gonzales Group, Autoklass, Michelin, Glamour Floors, Bucovina, Zetea, Serve

Parteneri Scena Micul Trianon: CulturAll Incusive 21, Stage Media Expert

Parteneri: Pentru Cai, Simar, MSl Logistic

Partener Media Principal: Magic FM

Parteneri Media: Euronews România, Adevărul, Dilema Veche, Historia, Newsweek, Biz, Wall Street, Business Review, Financial Intelligence, PRESShub, 9AM, IQads, Smark, AList, Haute Culture, Kudika, Garbo, Tuk Tuk Magazine, Transilvania Business, Grupul Observatorul Prahovean, Columna TV,  SuntParinte.ro, Clopoțel

Foto Ștefan Stoica:

https://we.tl/t-VKmhfkbD00

Mai multe