Meteoritul rusesc, luminos cât 10 sori și de 33 de ori mai puternic decât bomba de la Hiroshima

7 aprilie 2022   Evenimente

În dimineața de 15 februarie 2013, un mic asteroid a explodat deasupra Rusiei cu o putere incredibilă, având o energie de 33 de ori mai mare decât bomba atomică de la Hiroshima, ne informează CNN. A fost atât de puternică, încât a luminat întregul cer. Un martor, Denis Kuznetsov de 23 de ani, a povestit, pentru CNN, cum i s-a părut că a fost luminos ca 10 sori. “Și nu exagerez cu nimic!”, a ținut acesta să precizeze.

Explozia a avut loc undeva lângă orașul Chelyabinsk, însă a spart geamurile clădirilor și a pus la pământ case în șase orașe diferite, susține EarthSky. În jur de 1.500 de oameni au fost răniți, de cioburile rezultate în urma exploziei, atât de grav, încât au necesitat ajutor medical. O femeie a fost transportată de urgență la Moscova din simplul fapt că puterea exploziei i-a afectat coloana vertebrală. Oficialii locali au estimat că meteoritul a cauzat distrugeri de 33 de milioane de dolari, conform celor publicate de The Guardian. Din fericire, nu au fost raportate decese.

Mai luminos decât stelele căzătoare

După cum ne-am dat deja seama, meteoritul rusesc a fost mai luminos decât orice stea căzătoare. EarthSky susține că acesta a explodat când a intrat în atmosfera Pământului și că explozia a fost mai puternică decât oricare alta petrecută după incidentul asemănător din Rusia, din 1908. Ce s-a întâmplat atunci? Explozia petrecută atunci în Siberia a omorât reni și a pus la pământ 80 de milioane de copaci, declară CNN. “Ne așteptăm ca un eveniment de o asemenea magnitudine să aibă loc o dată cam la 100 de ani”, e de părere Paul Chodas de la NASA.  

Asteroidul era destul de mic, cam cât o clădire cu șase etaje, și a cântărit în jur de 11.000 de tone, susține Space.com. În mod normal, NASA monitorizează orice meteorit care se apropie de Terra, pentru a preveni, cu ani și chiar decenii înainte, impactul său devastator. După detectarea lor, se încearcă redirecționarea lor mai degrabă decât distrugerea lor, deoarece distrugerea n-ar face decât să-l mărunțească în mai multe bucăți destul de periculoase pentru Pământ. Meteoritul rusesc se deplasa cu 52.000 de kilometri la oră.

Apărarea planetară

După asemenea eveniment, NASA a înființat programul care să detecteze metoriții periculoși pentru Terra, Planetary Defense Coordination Office (n.r. Biroul de Coordonare a Apărării Planetare). La câteva zile după impact, astronauții au reușit să facă rost de câteva informații interesante despre acest meteorit. Meteoritul rusesc a provenit din asteroizii lui Apollo.

Oamenii de știință au reușit să afle mai multe informații despre asteroidul lui Apollo după ce au găsit rămășițele acestuia pe Pământ. Se pare că era o condrită, adică un meteorit pietros, cel mai des întâlnit în preajma Pământului. Mai mult, acesta a trăit în jur de 4,5 miliarde de ani în spațiu înainte de-a se prăbuși.

În ziua exploziei, o gaură de 6m a fost descoperită în lacul Chebarkul, susține EarthSky. Apoi a fost extras un fragment de peste 650kg din apă, ceea ce reprezintă cea mai mare bucată din meteoritul rusesc recuperată vreodată.

Foto - Shutterstock

Mai multe