Povestea pilotului care a fost tras afară din avion la 5.000 de metri înălţime. Cum a putut să supravieţuiască?
De fiecare dată când ne urcăm într-un avion, ne gândim că e de datoria pilotului să ne ducă la destinaţie în siguranţă. Însă în 1990, în timpului unui zbor în Marea Britanie, chiar pilotul a întâmpinat probleme şi a avut nevoie să fie salvat!
Pe 19 iunie 1990, un avion de la British Airways a decolat la 7 dimineaţa cu destinaţia Málaga, Spania, după cum ne informează Aviation Safety Network. La bord erau 81 de persoane şi şase membri ai echipei, printre care şi pilotul Tim Lancaster. După ce aeronava a fost stabilizată în aer, pilotul şi copilotul s-au relaxat puţin, şi-au scos centura şi discutau liniştiţi. Însă ceva rupt parcă din filme s-a întâmplat când traversau Dicot din Oxfordshire…
Chiar în momentul în care călătorii primeau băuturi şi mâncare din partea echipajului a avut loc o explozie, care a permis ca avionul să se depresurizeze şi ca geamul din cabina piloţilor să se spargă. Drept urmare, Lancaster a fost tras în afara avionului pe geamul spart de lângă el la o temperatură de aproape -20 de grade şi un vânt extrem de puternic.
Norocul a făcut ca unul dintre stewarzi să fie fost şi el în cabina piloţilor când s-a spart geamul, iar pilotul era cât pe ce să fie tras cu totul în afara avionului. Ceilalţi membri ai echipei au anuţat pasagerii să intre imediat în poziţia de urgenţă.
În tot acest timp, co-pilotul a cerut ajutor prin staţie, a început coborârea, a pus pilotul pe autopilot şi s-a dus să-i ajute pe stewarzi. Din fericire, n-a fost trafic în acel moment şi în acel loc. Copilotul a luat contact cu cei din turnul de control şi le-a spus că pilotul era pe jumătate tras afară din avion. “Cred că e mort!”, a adăugat acesta cu nod în gât.
Din cauza presiunii enorme a aerului, toţi cei care încercau să-l ţină pe pilot nu reuşeau să-l tragă înapoi în avion. Mai mult, abia dacă mai puteau să-l ţină…
Nigel Ogden, unul dintre membri echipei, a declarat pentru The Telegraph: „Tim fusese tras din scaunul lui şi tot ce mai vedeam din el erau picioarele. Cămaşa i-a fost smulsă de pe el, iar corpul lui stătea strâmb cumva. Eu l-am apucat de talie ca să îl ţin să nu iasă complet din avion”.
Lancaster a declarat ulterior că a încercat să-şi rotească trupul astfel încât să nu-i mai bată vântul puternic în faţă şi să poată respira. Oricum şi-a pierdut cunoştinţa rapid şi nu şi-a mai amintit nimic din cele întâmplate în acel incident înfiorător.
Din fericire, pilotul a putut fi ţinut de colegii lui până ce avionul a aterizat în siguranţă. Odată ajunşi pe pământ, pilotul a fost dus de urgenţă la spital, unde i-au fost tratate fracturile la braţe şi degerăturile cauzate de expunerea la o înâlţime de 5.000m.
Aviation Safety Network a relatat că geamul respectiv fusese înlocuit cu numai 27 de ore înainte ca avionul să decoleze. Din nefericire, cel care a instalat geamul a folosit şuruburi prea mici, care au ieşit rapid din tocul ferestrei atunci când a avut loc depresurizarea.
După ce a fost externat, pilotul s-a întors la serviciu la numai cinci luni de la incidentul care era cât pe ce să-l coste viaţa. Mai mult, Lancaster a rămas angajat la compania aeriană care n-a fost în stare să verifice cum trebuia înlocuirea acelui geam. „E unul din acele lucruri care se întâmplă numai în filme, însă iată că mi s-a întâmplat mie…”, a declarat pilotul. Cei care au reuşit să salveze viaţa pilotului au primit mulţumiri persoane chiar din partea Reginei Marii Britanii.
Foto - Shutterstock