Trucuri de stil care te scapă de 10 kilograme

30 ianuarie 2018   Evenimente

Ţi-ai propus să slăbeşti şi deja ţi-ai schimbat regimul alimentar. Dacă nu mai ai răbdare până când vor apărea rezultatele, poţi crea iluzia că ai slăbit 10 kilograme folosind câteva trucuri vestimentare, recomandate de cei mai buni stilişti.

Alege haine care-ţi vin perfect

Dacă vei purta doar haine croite parcă special pentru corpul tău, automat vei părea mai slabă. Nu opta niciodată pentru haine cu câteva mărimi mai mari, deoarece acestea se potrivesc doar persoanelor foarte slabe. La polul opus, nici hainele mult prea mulate nu îţi vor flata silueta, de aceea este bine să îţi cunoşti corpul şi să alegi piesele vestimentare care au mărimea ta.

Poartă bluze cu guler în V

Un alt truc pe care îl poţi folosi pentru a da iluzia că ai slăbit este să porţi bluze care au gulerul în forma literei V. Funcţionează perfect deoarece alungeşte silueta, dând impresia unui gât mai lung şi mai subţire.

Alege jachetele cambrate

Multe femei se tem că dacă vor purta o jachetă cambrată aceasta le va accentua şi mai mult zona taliei, făcându-le să pară mai masive. În realitate, o haină cambrată va da senzaţia unei siluete mai zvelte, ajutându-te să pari chiar mai slabă decât eşti în realitate.

Cumpără blugi de culoare închisă

Pentru a arăta cât mai suplă într-o pereche de blugi, ai grijă la culoare. Optează pentru blugi în nuanţe de negru sau de albastru închis. Acordă grijă şi croiului şi evită blugii prea mulaţi şi elastice, chiar dacă sunt la modă. În schimb, cei cu un croi drept sau uşor evazat îţi vor face picioarele să pară mai lungi şi mai subţiri.

Poartă pantofi cu toc

Cu cât vor părea mai lungi picioarele, cu atât vei părea şi tu mai slabă. Alege o pereche de pantofi cu toc de calitate, fără decoraţii, cu vârful ascuţit. Tocul nu trebuie să fie musai foarte înalt, mai ales dacă eşti o persoană activă şi mergi mult pe jos.

Compune ţinute monocrome

Oricât de mult ţi-ar plăcea să combini culorile între ele, dacă îţi doreşti să pari mai slabă, este recomandat să porţi aceeaşi culoare din cap până-n picioare, chiar dacă nuanţele diferă un pic. Cele mai recomandate sunt hainele în nuanţe închise precum negrul, albastrul, verdele închis sau movul.

Sursă foto: Pinterest

Mai multe