VIDEO Cimpoierul care o trezea pe regină a cântat la înmormântarea ei

24 septembrie 2022   Evenimente

De-a lungul celor șapte decenii de domnie, Regina Elisabeta a II-a a devenit cunoscută nu numai datorită decenței și verticalității sale, ci și a unor lucruri mai superficiale, cum ar fi cățeii ei corgi, pălăriile colorate, felul în care saluta mulțimile și oamenii pe care i-a avut angajați loiali la palat de zeci de ani.

Unul dintre acești oameni loiali Majestății Sale este cimpoierul care o trezea zilnic și care a ținut să-i aducă un ultim omagiu la înmormântare.  

În cea mai mare parte a domniei sale, regretatul monarh britanic a fost trezit cu sunetul cimpoiului sub fereastră. Și acest lucru se întâmpla în toate reședințele regale pe care Regina le avea prin țară. Cimpoierul regal avea, de decenii întregi, rolul de alarmă de ceas, cântând la instrument câte 15 minute în fiecare dimineață. La fel de bine, își încânta audiența la evenimentele oficiale.

În ziua de 19 septembrie 2022, când a fost înmormântată Regina, cimpoierul a avut un rol diferit, evident. Muzica folosită pe post de alarmă de ceas, zi de zi, a fost acum auzită la finalul înmormântării, când sicriul mult îndrăgitei suverane era coborât în Seiful Regal din Capela St. George, de la Castelul Windsor.

Cimpoierul a stat în ușa capelei când și-a început cântecul, apoi s-a deplasat în interior, lucru care a făcut ca acordurile instrumentului să se piardă încet, încet. Acela a fost un moment simbolic extrem de emoționant, care a rezonat perfect cu cel care a avut loc la înmormântarea soțului reginei, a Prințului Philip, anul trecut.

Înainte de-a începe să se audă muzica în Windsor, cimpoierul a continuat ceremonia funerară în Westminster Abbey și tot acolo a și încheiat-o pe ritmul melodiei „Sleep, Dearie, Sleep" (n.r. Dormi, Dearie, dormi).

Rolul cimpoierului suvernului datează încă de pe vremea domniei Reginei Victoria. În timpul unei vizite în Scoția, ea și soțul ei, Prințul Albert, s-au îndrăgostit de sunetul acestui instrument. În acel moment, a fost creat postul de Cimpoier-șef, iar primul dintre ei și-a început serviciul regal în 1843.

Pe 19 septembrie 2022, muzica a fost cântată de Cimpoierul Major Paul Burns, care provine din Regimentul Regal al Scoției și care a preluat acestă funcție onorantă anul trecut.

Dacă vrei să asculți omagiul adus de cimpoierul reginei, dă click mai jos!

Foto și video David Pearson

Mai multe