VIDEO „Tarta Încoronării”. Palatul Buckingham a dezvăluit ce conține rețeta
Regretata Regină Elisabeta a II-a a avut „Puiul Încoronării” servit la banchetul din 1953, când a fost ea încoronată. Ce rețetă preferă fiul ei pentru 6 mai?
La 70 de ani după Încoronarea Reginei Elisabeta a II-a, Regele Charles al III-lea se declară un mare amator de ouă și brânză, lucru care se va simți din plin în preparatul care se va servi la ceremonia de încoronare a lui.
„Tarta Încoronării”. Așa este denumit preparatul care se va servi pe 6 mai 2023. Palatul Buckingham a dezvăluit ieri că tarta regală a fost inspirată chiar de Regele însuși. Având în vedere că Charles este mare amator de grădinărit, palatul pregătește, pentru ziua cea mare, un fel de mâncare care să conțină spanac, fasole lată și tarhon.
Rețeta a fost realizată în deplină colaborare cu Regele Charles și cu Regina Consoartă de către chef Mark Flanagan, la Palatul Buckingham. Flanagan este responsabil de mesele regale încă din 2002 și speră ca tarta lui să se servească și în comunitățile britanice din întreaga țară, în timpul weekendului Încoronării, între 6 și 8 mai.
Tarta a fost aleasă pentru că este un preparat ce poate fi mâncat la comun și, la fel de bine, poate fi servit atât cald, cât și rece, deci nu presupune pregătiri sofisticate și nici condiții speciale de conservare. Mai mult, nu presupune ingrediente greu de găsit, scumpe și nici nu e complicat de făcut.
Palatul Buckingham precizează că tarta regală poate fi adaptată în funcție de gustul fiecăruia. Fostul chef regal, Darren McGrady, e de părere că alegerea tartei nu este nicio surpriză pentru el, având în vedere preferințele culinare ale regelui.
Fostul chef de la Palatul Buckingham, care a gătit pentru regretata Regină timp de 15 ani, spune că a gătit tartă pentru Charles de mai multe ori: „Nu e nicio surpriză că Regele Charles al III-lea a ales tarta pentru a-și sărbători Încoronarea. Mama lui, Regina, adora ciocolata, dar Regele e mare amator de orice poate conține ouă și brânză. I-am făcut tartă de mai multe ori, mai ales cu somonul pe care l-a prins chiar el în râul Dee”, a ținut acesta să povestească.
Chef-ul de la palat, îmbrăcat în uniform albă, a fost filmat făcând tarta regală, iar filmulețul respectiv a fost postat pe rețelele sociale. „Consumați-o caldă sau rece cu o salată verde și cartofi noi fierți – e perfectă pentru Marele Prânz al Încoronării!”, stă scris pe site-ul familiei regale britanice.
Tarta este cunoscută ca aparținând francezilor, dar se pare că locul de proveniență este Germania, în Evul Mediu, iar cuvântul înseamnă „prăjitură” în germană.
Marele Prânz al Încoronării are ca menire aducerea comunităților împreună pentru a sărbători ziua de 6 mai, în care Charles va fi încoronat Regele Marii Britanii. Regina Consoartă Camilla este patroana Marelui Prânz încă din 2013.
Iată mai jos cum se face Tarta Încoronării!
Foto - Shutterstock